Lectie de viaţă...

Vineri am fost în vizită la copiii bolnavi de cancer şi de leucemie de la spitalul Marie Curie (Budimex). Le-am dus prajitură cu fructe(hi, hi, hi,făcută de mine.Vineri la prânz, când am terminat de gătit, aveam faină si în păr :D), grătar din piept de pui şi de ficăţei, banane, mere şi struguri. Drumul de acasă până la spital mi s-a părut interminabil, iar cu cât mă apropiam mai mult, cu atât emoţiile erau mai mari. Mă pregătisem sufleteşte, îmi promisesem că nu am să plâng, că am să mă port cu copiii, precum cu nişte oameni sănătoşi. Mă aşteptam ca secţia de oncologie şi rezervele să miroasă a moarte. Am fost uimită să descopăr că nu este aşa. Am intrat în spital hotărâtă să le aduc un zâmbet pe chip, dar am ieşit de acolo după două ore cu sufletul încărcat de bucurie, de tandreţe, de admiraţie pentru cele 20 de suflete care luptă cu două boli îngrozitoare: cancer şi leucemie. Deşi toţi sunt raşi în cap, fiecare are o frumuseţe aparte, mai ales că te primesc cu un zâmbet cald şi îţi vorbesc despre boala lor ca şi cum suferinţa lor ar fi normală. Într-o cămăruţă cam cât bucătăria mea, locuiesc 8 sufletete:patru îngeraşi şi mamele lor. Condiţiile sunt sărăcăcioase, dar ei nu se mai gândesc la asta, se consideră învingători pentru că a mai trecut o zi în care au câştigat lupta cu moartea. Din păcate, la doar 5-6 ani, aceste minuni au trecut prin chinuri groaznice, şi-au acceptat condiţia, s-au obişnuit cu lipsurile, dar nu au a lăsat ca nimic să-i învingă. Nu se plâng niciodată, nu recunosc atunci când îi doare ceva şi, oricât i-ai întreba ce îşi doresc cel mai mult, nici unul nu ar îndrăzni să ceară ceva. Au fiecare câte 2-3 jucării , iar aceste mici daruri sunt comoara lor. Am întrebat o fetiţă de cinci anişori ce jucărie ar vrea să-i aduc săptămâna viitoare.Ce mi-a răspuns:"Am două, îmi ajung. Mi-as dori un aspirator mic, deoarece praful din salon mă omoară". Am rămas şocată, mi s-a pus un nod în gât şi mi-am stăpânit cu greu lacrimile, promiţându-i că îi voi aduce ceea ce îşi doreşte. Când am plecat din spital, m-as simţit norocoasă şi binecuvântată, i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că membrii familiei mele sunt sănătoşi şi i-am promis că niciodată nu mă voi mai considera nedreptăţită. Toţi cei care merg în vizită la aceşti copilaşi, vor reuşi să vadă viaţa cu alţi ochi.