Exista bun simt?

Este o intrebare pe care mi-o adresez destul de des. De ce?Pentru ca parintii mei au mi-au oferit o educatie aleasa, iar in viata de zi cu zi ma intalnesc cu situatii uluitoare.  La 8 ani, tata m-a pus sa citesc "Codul bunelor maniere", si a fost mereu la orice gest al meu, pentru a ma corecta in cazul in care nu era unul potrivit.. Tocmai de aceea, bucureanca din mine nu reuseste sa inteleaga cum poti manaca seminte in tramvai, cum poti sa nu cedezi locul unui batran, etc. Am insa un vecin in bloc care intrece orice limita. Este un exemplu clar de needucare, nesimtire. Are in jur de 35 de ani si este genul de om pe care nu ai cum sa nu il detesti. Motivul?
1. Fumeaza in lift. Acesta a fost primul motiv pentru care am avut un schimb de replici dure cu el. Inteleg ca te arde plamanul, care oricum o sa iti cedeze de la atata nicotina in curand, dar chiar nu te poti abtine 30 de secunde, cat dureaza transportul cu liftul?
2. Isi parcheaza masina exact in dreptul scarilor din fata blocului. I-am atras atentia ca mai sunt batrani care nu se pot strecura intre doua masini pentru a intra in bloc. Nu i-a pasat. Ieri, i-am lasat un bilet in parbriz, in care i-am l-am atentionat politicos ca isi va gasi masina desenata (cu cheia), daca nu isi muta automobilul doi metri mai in fata. Promit ca am sa ma tin de cuvant, nu pot accepta asa ceva.
As putea continua, insa nu vreau sa va plictisesc. Ati trecut prin astfel de momente?Care sunt cele mai mari dovezi de proasta crestere la care ati fost martori?

Şoricica distrugătoare...

Aşa cum ştiţi, săptămâna trecută am înfiat o şoricică. Fiica mea, aşa cum îmi place să îi spun. Ei bine, pentru că se zbătea în căsuţa ei, m-am gandit să o mai las din când în când liberă să zburde prin casă. Drept răsplată, Fulguţa mi-a lăsat un "frumos" cadou, decoperit azi dimineaţă:una bucată blugi preferati ronţăiţi, una bucată cămaşă făcută franjuri şi una bucată pantofi catifea găuriţi.Mi-am căutat de dimineaţa fiica, încercând să o împiedic să îmi mai strice şi alte articole vestimentare, dar s-a ascuns după şifonier.Aşa că am cerut ajutor şi l-am trimis pe little brother la mine acasă să o găsească şi să o închidă în căsuţa ei. De acum nu o voi mai lăsa prin cameră însă îi voi cumpăra o "vilă"(o cusca mai mare, din sticlă) şi o roată pe care să alerge.

Dreptate pentru Marian Cozma!

Ieri, în timp ce veneam spre muncă, m-am întâlnit cu tatăl lui Marian Cozma, handbalistul ucis în Ugaria.În momentul în care l-am văzut pe domnul Petre, mi s-au înmuiat picioarele si mi s-au umplut ochii de lacrimi. L-am îmbrăţişat şi am zăbovit stând de vorbă.Cum vorbea...nici acum nu îmi pot scoate din minte cuvintele lui. Mă privea cu ochii  blajini ai unui om care nu se poate obişnui cu ideea că fiul său nu mai e, că a fost omorât mişeleşte de nişte criminali. Privea pierdut în gol când l-am întrebat ce face şi mi-a răspuns: "Nu mai pot, fata tatii, nu mai pot. Îmi e dor de el, nu pot să mă obişnuiesc cu ideea. Mi-aş da viaţa să îl mai văd o dată". Mi-a povestit apoi că merge în fiecare zi la cimitir, că uneori îi este atât de dor de Marian, încât îl doare tot corpul. Mi-a mai spus că merge inclusiv noaptea în cimitir şi că atunci când reuşeşte să adoarmă, îşi visează băiatul.Ce m-a durut cel mai tare?Atunci când mi-a spus:"tată, vara îmi ard puzele când sărut crucea fiului meu, iar iarna îmi degeră pe ea". Astăzi, la un an fără trei zile de la asasinarea lui Marian, Dumnezeu a făcut dreptate, iar poliţia din Ungaria a anunţat că ancheta a ajuns la final şi că cel care era suspect că l-a înjunghiat de trei ori în inimă pe "Păsărilă" a fost găsit vinovat. Ştiu că nu ajută, pentru că el nu mai vine înapoi, însă faptul că asasinarea lui nu va rămane nepedepsită îmi aduce un strop de alinare. Din păcate, nu şi tatălui său, pentru care viaţa nu mai are nici un sens.Mi-aş dori ca ucigaşul să primească pedeapsa cu moartea, dar nu este posibil.

Te iubesc...

Asta spunem majoritatea dintre noi. O spunem familiei, prietenilor si partenerilor. O spunem des, insa nu intotdeauna suntem sinceri, nu intotdeauna avem acele sentimente pentru persoana respectiva. Si totusi de ce o facem, de ce spunem TE IUBESC atat de usor, ca si cum ne-am bate joc de semnificatia acestui cuvant?Din comoditate, din lasitate?Pentru ca este mai simplu, pentru ca ofera celuilalt mai multa siguranta?Cum putem lua aceste doua cuvinte magice in deradere, cum le putem folosi fara sa le simtim cu adevarat?Cum poti face cuiva o asemenea declaratie de dragoste, daca ceea ce te leaga de ea nu este o dragoste sublima, daca nu esti sigur ca acea persoana te completeaza?Ii detest pe cei care spun TE IUBESC doar de dragul de a o face.Ii detest pe cei care considera ca este sufucient sa o zica. NU, iubirea o simti doar tu, ceilalti vad faptele tale. Doar ele oglindesc adevaratele tale sentimente. Bucuresteanca din mine este convinsa ca poti iubi de multe ori , insa doar o data o faci cu adevarat, pentru toata viata, indiferent ca persoana respectiva iti va fi tovaras o viara sau nu . Eu una nu am spus niciodata TE IUBESC fara sa simt, iar in ultimii doi ani am cunoscut mai mult ca niciodata valoarea acestui cuvant, chiar daca asta mi-a provocat trstete.

Puteti fi sinceri?Voi ati spus TE IUBESC fara sa simiti?Si daca da, de ce?