A tras dom Semaca...

Gheorghe Dinică a plecat azi dintre noi, însă a luat cu el iubirea pe care milioane de oameni i-au purtat-o, ropotele de aplauze şi respectul infinit pe care a ştiut să îl câştige tuturor. Este o zi tristă pentru mine şi, chiar dacă ştiam că este grav bolnav, am sperat până în ultima clipă ca va reveni pe scenă şi ne va încânta cu rolurile sale, aşa cum a făcut-o mereu. Am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe maestru, de a-l urmări pe platoul de filmare de la „Aniela” şi de a sta de vorbă cu dumnealui. Ochii săi mi-au inspirat o blândeţe aparte, rar întâlnită la oameni. M-am fâstâcit atunci când m-a întrebat dacă mă simt bine, i-am sorbit cuvânt cu cuvânt atunci când l-am intervievat, m-am simţit norocoasă că am avut ocazia să îl am în faţă pe această legendă a cinematografiei româneşti. Să fim serioşi: cine nu ştie celebra sa replică din filmul lui Sergiu Nicolaescu: „Nu trage domn Semaca, sunt eu Lăscărică”?. Cum aş putea vreodată să uit replica sa din „Filantropica”: „Vino la mine şi impresioneaz-mă, emoţionează-mă, stoarce-mi o lacrimă”? L-am iubit şi o să îl iubesc mereu pe Gheorghe Dinică, iar filmele sale,pofta de viaţă şi felul de a fi, vor dăuinui mereu în sufletul meu. La revedere, MAESTRE.
Din punctul meu de vedere, doar trupul lui Gheorghe Dinica a plecat dintre noi,
talentul şi spiritul maestrului Dinică nu cunosc sfârşitul, el şi-a câştigat dreptul la eternitatea prin miile de momente în care ne-a făcut să râdem, să plângem, pentru momentele în care ne doream ca filmul sau piesa în care juca sa nu se termine niciodată.
Nu am vazut niciodata un om cu un zambet atat de frumos, de cristalin...