Dreptate pentru Marian Cozma!

Ieri, în timp ce veneam spre muncă, m-am întâlnit cu tatăl lui Marian Cozma, handbalistul ucis în Ugaria.În momentul în care l-am văzut pe domnul Petre, mi s-au înmuiat picioarele si mi s-au umplut ochii de lacrimi. L-am îmbrăţişat şi am zăbovit stând de vorbă.Cum vorbea...nici acum nu îmi pot scoate din minte cuvintele lui. Mă privea cu ochii  blajini ai unui om care nu se poate obişnui cu ideea că fiul său nu mai e, că a fost omorât mişeleşte de nişte criminali. Privea pierdut în gol când l-am întrebat ce face şi mi-a răspuns: "Nu mai pot, fata tatii, nu mai pot. Îmi e dor de el, nu pot să mă obişnuiesc cu ideea. Mi-aş da viaţa să îl mai văd o dată". Mi-a povestit apoi că merge în fiecare zi la cimitir, că uneori îi este atât de dor de Marian, încât îl doare tot corpul. Mi-a mai spus că merge inclusiv noaptea în cimitir şi că atunci când reuşeşte să adoarmă, îşi visează băiatul.Ce m-a durut cel mai tare?Atunci când mi-a spus:"tată, vara îmi ard puzele când sărut crucea fiului meu, iar iarna îmi degeră pe ea". Astăzi, la un an fără trei zile de la asasinarea lui Marian, Dumnezeu a făcut dreptate, iar poliţia din Ungaria a anunţat că ancheta a ajuns la final şi că cel care era suspect că l-a înjunghiat de trei ori în inimă pe "Păsărilă" a fost găsit vinovat. Ştiu că nu ajută, pentru că el nu mai vine înapoi, însă faptul că asasinarea lui nu va rămane nepedepsită îmi aduce un strop de alinare. Din păcate, nu şi tatălui său, pentru care viaţa nu mai are nici un sens.Mi-aş dori ca ucigaşul să primească pedeapsa cu moartea, dar nu este posibil.