Claudia Balan

La multi ani Dani

2011-02-13T08:00:00.000-08:00

Maine (14 februarie) implineste 22 de ani. Nu imi vine sa cred. Parca mai ieri imi rupea capul si picioarele papusilor, iar eu zbieram ca din gura de sarpe. Tata imi spunea sa il bat, dar eu nu faceam asta niciodata. Dupa ce s-a marit, a inceput perioada "portia lui clau e mai mare". Dap, fratele meu, caci despre el este vorba, avea mereu impresia ca mama imi pune mie portia mai mare de mancare. Dani facea mereu schimb de farfurii, motivand: "mami, ochiul ei e mai male"(oul facut ochi). Pe cand avea el şase ani, il invidiam. De ce? Pentru ca eu stiam o multime de cantece si poezii, iar el stia o singura melodie, pe care o fredona mereu si primea o multime de aplauze. Parca il si aud "Eeee haiduc şi eeee vestit, Aaaaandrii Popa cel voinic". Puteam sa spun eu 100 de poezii, toata familia era nerabdatoare sa termin, ca sa inceapa el. Pe la 10 ani, Dani a pornit tractorul unchiului meu, a vazut el niste pedale, a apasat pe ele, iar utilajul a inceput sa mearga. Doamne, cata panica a produs atunci, vreo opt persoane au inceput sa fuga dupa tractor. Dar nu am sa uit niciodata cand a furat ceva ptr mine. O colega de la gradinita avea o papusa superba. Eu plangeam zilnic cand ajungeam acasa si o rugam pe mama sa imi cumpere una la fel. Degeaba se chinuiau ai mei sa imi explice ca acea papusa era extrem de scumpa si ca nu ne permiteam asa ceva. Eu plangeam si plangeam. Fratimiu avea atunci vreo 4 ani si era la aceeasi gradinita cu mine. Ei bine, intr-o zi, dupa ce am venit de la "gradi", Dani umbla in rucsacelul lui, scoate papusa si mi-o aduce: "Uite, acum doal tu ai papusa flumoasa, am fulat-o".Mama l-a certat foarte tare, a doua zi am inapoiat papusa fetitei, insa nu am reusit sa uit gestul ala. De atunci nici nu mi-am mai dorit acea jucarie. Fusese a mea pentru o seara, imi era de ajuns Acum este un munte de om, insa, pentru mine, va ramane mereu mic. Tot simt nevoia sa il protejez, imi e teama pentru el si uneori as vrea sa il inchis intr-o camera blindata, doar ca sa fiu sigura ca nu pateste nimic. La multi ani, fratiorul meu, te iubesc.

Imi era dor...

2010-12-28T04:32:00.001-08:00

De voi, de blog. Am revenit dupa ceva timp si promit sa fiu o prezenta constanta pe blog. Bine v-a regasit, va doresc SARBATORI FERICITE in continuare.

Am invat.....

2010-08-03T05:12:00.000-07:00

Am invatat ca sunt zile cand viata de coboara. Tu trebuie sa ai puterea sa te ridici.
Am invatat ca fiecare esec este, de fapt, o experienta de viata. Este datoria ta sa inveti ceva din asta.
Am invatat ca de multe ori primesti ajutor de unde te astepti mai putin. Valorile ti se schimba atunci.
Am invatat ca nu toti cei care spun ca te iubesc, chiar simt asta. Si totusi ii ierti.
Am invatat ca timpul nu videca toate ranile sufletului.Cu unele trebuie sa te obisnuiesti sa traiesti.

Alunita Mădălinei Manole....

2010-07-19T05:28:00.000-07:00

Încă de mică i-am admirat frumusetea, talentul, i-am ascultat melodiile. Însă, la Mădălina Manole m-a fermecat cel mai mult aluniţa de deasupra buzelor. Mi se parea că acest detaliu îi oferă o frumuseţe aparte. Eram atât de vrăjită de aluniţa ei, încăt mă uitam în fiecare zi la pozele ei. Apoi, prietenei mele i-a venit ideea să ne desenam si noi alunite cu dermatograful mamei. Tin minte că am iesit afara si m-am lăudat că am alunita ca a Mădălinei Manole. Atunci, nu îmi imaginam că peste ani va trebui să particip la funeraliile ei. Un spectacol sinistru, cu fotoreporteri disperaţi să obtina o poza cat mai de aproape cu artista, reporteri care nu respectau durerea familiei, încercând să îi tragă de limbă în fel şi chip. Stiu că scopul scuză mijloacele, ştiu că un ziarist bun trebuie să facă si compromisuri pentru a prinde un subiect foarte bun. Însă, înainte de a fi jurnalist, sunt om, iar în astfel de momente, sunt lucruri pe care nu trebuie să le faci, care tin de bun simt şi de calitatea umană a fiecăruia dintre noi. Mădălina se simţea ignorată de public şi de presă. Trebuie să recunosc, pe undeva mă simt şi eu vinovată pentru gestul ei, deoarece, în timpul vieţii, o sunam de 2-3 ori pe an, în timp ce altor non-valori, le telefonam zilnic. Voi avea mult timp acest regret

Cura de veselie....

2010-07-01T03:29:00.001-07:00

Întotdeauna am avut o doză mare de negativism, poate de aceea m-am şi considerat mereu o ghinionistă. Până luna trecută, atunci când Teo Trandafir mi-a spus că pesimismul atrage eşecul, că tristeţea alungă fericirea şi norocul. Cuvintele ei m-au făcut să meditez, să mă gandesc dacă nu cumva are dreptate. Am hotărât apoi să alung din viaţa mea tot ce e rău, tot ce mă doare, am început să mă îndepărtez de persoanele care nu aveau o influenţă asupra mea. Am încercat să nu mai fiu atât de sensibilă şi să nu mă mai las afectată de acţiunile celor din jur. Încetul cu încetul, am devenit din ce în ce mai veselă, mai plină de viaţă. Am început să mă concentrez mai mult pe ceea mi-am propus. Acum, ţelurile mele au început să se transforme în realitate. Nu total, mai am mult de muncă, dar cred că sunt pe drumul cel bun. Starea de spirit a adus şi o nouă iubire în viaţa mea, iar acum mă bucur de acest sentiment în fiecare zi. Tânăra mereu tristă nu mai există acum, ci o femeie veselă, îndrăgostită, mereu pusă pe şotii. Am lipsit de pe blog cam mult, dar am dorit să revin schimbată. Si am reuşit. Vă recomand şi vouă să încercaţi cura de veselie, merită!.

Sunt matusaaaa....

2010-05-19T01:06:00.000-07:00

De azi dimineata am o nepotica superba, Maria Diana, de 3,200 kg. Sunt coplestita de emotii şi extrem de fericita. Imi gasesc cu greu cuvintele. Sper sa revin pe seara cu poze...

Himera...

2010-05-12T06:14:00.001-07:00

Puţini dintre noi au ocazia sa o simtă, iar atunci când vine, ştii că e ea, HIMERA. Sentimentul pare ireal, iar în viaţă ai o singura şansă sa te întâlneşti cu el. Himera apare atunci când te aştepţi mai puţin. Te loveşte brusc, te dezbracă de orice aparenţă, te arată aşa cum eşti tu. Lara Fabiani cu siguranţă a simţit himera în filmuleţul de mai jos. A intrat pe scenă, s-a intimidat datorită sutelor de mii de persoane prezente pe stadion. A tacut. Fanii au început să fredoneze melodia pe care urma să o interpreteze. A inceput si ea. Sa cante si sa plangă. Senzaţional momentul în care se ridica de pe trepte. Am urmarit acest videoclip de sute de ori, sentimentul este acelaşi de fiecare dată. Mă trec fiorii, pielea se face ca de găină. Melodia este superbă, vocea Larei la fel. Veţi înţelege după ce veţi urmări videoclipul. Voi aţi simţit vreodată HIMERA?

Prietenie Adevarată

2010-05-05T14:25:00.000-07:00

În ritmul alert în care îmi petrec fiecare zi, uit uneori să îi spun cât de importantă este pentru mine. Realizez asta doar atunci când am probleme, ori sunt tristă. O sun, iar ea este mereu acolo pentru mine. Mă ceartă, apoi mă sprijină. Închid telefonul şi imi dau seama imedat că problemele ce păreau de nerezolvat au acum o soluţie, sentimentele ce păreau sufocante, par să îşi găsească alinare. Am fost mereu unite, am crescut împreună. Am fost prezente în fiecare moment important din viaţa celeilalte, iar victoria uneia, a fost mereu a amândurora. Am învăţat una de la cealaltă şi am reuşit să ne câştigăm respectul, admiraţia şi încrederea totală.

LA MULTI ANI MIRELA
Te iubesc
Melodia noastra:
http://www.youtube.com/watch?v=q5Yv6btQgtU&feature=related

Lecţie de viaţă (2)

2010-05-05T13:36:00.000-07:00

Am întâlnit-o astăzi, în faţa magazinului Unirea. S-a apropiat timid şi mi-a întins un pliant. Dodo (Daniela) are 10 ani, este frumoasa de pică şi are o privire ce poate topi gheţari. Recunosc, asta mi-a atras atenţia, frumuseţea, gingăşia ei. Are un păr lung, cârlionţat şi blond, ochii mari, albaştri, de o limpezime cum rar întâlneşti. Îmbrăcată într-o rochiţă galbenă, Dodo mi-a inspirat o tandreţe aparte. Nu îmi imaginam că cele 5-7 minute petrecute în compania ei, aveau să fie o adevărată lecţie de viaţă pentru mine. Nu am reuşit să aflu prea multe despre ea, decât că locuieşte cu frăţiorul său de 17 ani, care împărţea si el pliante. Se au doar unul pe celălalt. Dodo tocmai ieşise de la şcoală şi venise şi ea să îşi ajute fratele. M-a impresionat pofta lor de viaţă, veselia, tandreţea cu care se priveau, felul în care îşi vorbeau, în care se ocroteau unul pe celălalt. Nimic nu părea că ar putea să îi despartă, nimic nu părea că ar putea fi mai puternic decât puterea ce îi unea. Mâine,ne-am dat întâlnire în acelaşi loc, la aceeaşi oră

Micul cupidon...

2010-04-25T05:05:00.000-07:00

Un copil înaripat, de o inocenţă aparte, înarmat cu tolbă şi săgeţi. Aşa l-au descris diferiţi critici literari pe Cupidon de-a lungul anilor. Nu am tolbă şi nici săgeţi, dar mă pot confunda uşor cu o zeiţă a iubirii. Recunosc, am mână bună la format cupluri. Prima experienţă de acest gen am avut-o în urmă cu patru ani, când am stabilit o întâlnire între colega mea de bancă şi un bun amic. Acum, cei doi sunt căsătoriţi şi au o fetiţă de un an. A doua “victimă” a fost prietena mea cea mai bună, deşi în acest caz nu a fost nimic premeditat. Mirela l-a cunoscut pe Dani în urmă cu doi ani la mine acasă. După nici un an s-au căsătorit, iar luna viitoare vor deveni părinţi. Vor avea tot fetiţă:D. Ieri,eu şi iubitul unei alte prietene dragi am pus la cale o cerere în căsătorie ca la carte. El speră să o ia de soţie chiar anul acesta. Desigur, déjà am fost numită domnişoară de onoare. Pentru a treia oară. Istoria se va repeta probabil, iar ei vor avea tot o fetiţă. Desigur, flerul nu m-a scăpat de ironii şi glume, iar apropiaţii mă sfătuiesc să îmi deschid o agenţie matrimonială all inclusive:nuntă asigurată, domnişoară de onoare din oficiu şi garanţia că la câteva luni după ce îvor spune DA în faţa lui Dumnezeu, vor deveni părinţi. Vrea cineva să se căsătorească?:)))

Puterea unui zâmbet....

2010-04-01T09:52:00.000-07:00

Râsul este cel mai sigur examen al sufletului omenesc.Zâmbetul pur, autentic, izvorât din suflet. Nicolae Iorga spunea că vorba bună, râsul şi fapta binefăcătoare sunt raze de soare răsfrânte în sufletul omului. Am învăţat că un zâmbet cald valorează mai mult decât 1000 de cuvinte ori complimente. Nu te costă nimic să îl dăruieşti, deoarece îi poate înveseli ziua celui caruia ii este adresat. Zâmbetul sincer poate stârni pasiuni, fascinaţie, poate fi molipsitor, dar poate da dependenţă. Poate dărâma mituri, poate da naştere unor poveşti. Puterea unui zimbet poate invinge tristetea, deschide frontierele imaginatiei, reaprinde dorinţa de viaţă.Câteodată însa învinge şi ratiunea. Dar e mai bine sa fii rational şi trist decit iraţional şi plin de viaţă?

Bucureșteanca cu trei prenume....

2010-03-27T15:50:00.000-07:00

Sunt puțini cei care știu că primul meu prenume este Florentina. Asta pentru că mă recomand mereu cu cel de-al doilea, Claudia.Nici până în ziua în care m-am născut, adică o dimineață geroasă de 30 decembrie, parinții mei nu se hotărâseră cum o să mă cheme. Mama era obosită și avea dureri, tata era grăbit să fugă să cumpere artificii(asa mi-a spus mama), motiv pentru care nu reușeau să ajungă la un consens. Mama avea o prietenă bună pe care o chema Luiza si dorea ca si eu să port numele acesta. Tata era fermecat de numele Florentina, nu mă întrebați de ce, mi-a fost teamă să întreb:))). Nașa vroia să mă cheme ca pe ea, considera că este de-a dreptul sfidător să nu-i port numele, = Claudia. Bunica mea a fost cea care, scoasă din minți de discuțiile alor mei, a pus piciorul în prag și a zis:"Pe fată o va chema Florentina Claudia Luiza". Culmea ironiri: mama și tata mă strigă Ana. Pe când aveau un an, se uitau ei gingaș cum trăgeam eu de șosetuțe, deoarece nu le suportam, iar mama a grăit:"fata asta este tare fină, i s-ar fi potrivit numele de Ana". Așa mă strigă și în ziua de astăzi:)).

Le urez la mulți ani tuturor persoanelor care poartă nume de floare,dar și celei mai importante femei cu nume de floare din viața mea, mătușa mea.Un sincer la mulți ani îi urez unei alte persoane dragi mie, fostul meu șef și prieten drag, Viorel Sima.

Viaţa la 22 de ani!

2010-03-22T08:17:00.000-07:00

Este minunat să ai 22 de ani. Motivul? Este vârsta la care nu mai eşti adolescentă, însă nici o femeie în adevăratul sens al cuvântului nu te poti numi. Este vârsta la care capeţi o anumită maturitate, însă nu renunţi definitiv la copilărie, la vise, încă ai acea sclipire jucăuşă în privire. Începi totuşi să ai atitudine, sa te priveşti altfel, ai deja o personalitate bine conturată, care nu mai poate fi modificată, doar ajustată, îmbunătăţită. Ai momente când gândeşti ca o femeie, dar şi clipe în care eşti doar o puştoaică. Vorbesc despre acea impulsivitate, nebunie, care dispare la un moment dat. La 22 de ani, trăirile sunt contradictorii, dar intense: te simţi puternică, dar vulnerabilă, ai momente în care te simţi sexy şi altele în care nimic nu te mulţumeşte la tine. Eşti uneori ca o tânără îndrăgostită şi capricioasă, alteori o femei raţională, cu capul pe umeri. Zilele trecute vorbeam cu o persoană dragă mie şi îi spuneam că, la doar 22 de ani, am ceva experienţă de viaţă. Într-un fel sau altul, a trebuit să mă maturizez de mică. De asemenea, îi mărturiseam că îmi este teamă să nu gresesc. Răspunsul său a fost unul de suflet, pentru suflet, care mi-a rămas întipărit în minte: "La vârsta ta nu se poate spune ca faci greseli, ci capeti experiente de viaţă. La 22 de ani ai o marjă de eroare incredibilă". Am realizat că are dreptate, iar asta constituie un adevărat avantaj: dacă fac un lucru bun, sunt mândră că l-am realizat la o vârstă atât de fragedă. Dacă greşesc, dau vina tot pe vârstâ, pentru că sunt încă mică.

Omul frumos...

2010-03-18T11:54:00.000-07:00

Ieri a am profitat de zilele de concediu și vremea frumoasă. Am mers în parc, m-am așezat pe o bancă și m-am apucat să citesc o carte minunată, recomandată de Teo Trandafir. Se numește "Omul frumos" și este scrisă de Dan Puric. Din momentul în care am deschis-o, nu am mai putut să mă opresc din citit. Am savurat-o din scoarță în scoarță, am trăit fiecare rând scris. O carte de suflet, pentru suflet, care te învață că simplitatea este un privilegiu, că este de datoria noastră să ducem mai departe calitățile primite moștenire de la părinți, că binele făcut ți se întoarce întotdeauna înzecit, că omul bun este acela ce are ochii plin de viață și de frumos.Am mai învățat că că forța feminității dezarmează orice forță absurdă a bărbatului,dar și că un suflet cald și o privire blândă pot învinge stupiditatea umană. Mi-am petrecut restul zilei alături de doi OAMENI FRUMOȘI,de la care am mai învățat câte ceva despre minunea de a da viață. Am simțit în casa prietenei mele că iubirea perfectă există(Mirela este insarcinată în șapte luni, este la fel de slaba ca întotdeauna, doar că parcă a înghițit o minge). Și ca bonus pentru o zi frumoasă, echipa mea de suflet mi-a făcut o surpriză minunată. A învins pe eterna rivală, Steaua, cu 2-0, într-un meci al orgoliilor, un spectacol de zile mari, un regal fotbalistic.

Inteligenţa vindecă misoginismul...

2010-03-10T11:13:00.000-08:00

Trebuie să recunoaştem... noua, femeilor, ne place să fim complimentate, adulate, răsfăţate. Ne place să ni se spună că suntem frumoase, că avem un zâmbet ce luminează chipul şi celui mai încruntat om...Ne place să ne simţim puternice însă, în acelaşi timp, ne place să fim protejate.Ne simţim fragile, însă nu arătăm asta, nu vrem ca cei din jur să ne cunoască slăbiciunile...Ne place să fim îndrăgostite, adorăm să simţim fiorul iubirii, să ne comportăm ca o adolescentă îndrăgostită şi capricioasă. Ce să mai, noi, femeile, avem un caracter complex, duplicitar(nu în sensul rau, ci puternice, dar fragile). Lumea întreagă este a noastră atunci când vedem în privirile celor din jur admiraţie, respect.Pentru noi, orice mică bătălie este o adevărată victorie...si suntem mândre de asta. Dar cel mai mult, ne place să ni se spună că suntem inteligente. Trebuie să fim sincere, nu toate primim acest compliment. Care este cel mai frumos compliment pe care îl puteţi primi din partea cuiva drag? Ce v-aţi dori să auziti? Ce mi-aş dori eu să aud de la un bărbat: "Eşti atât de inteligentă, încât m-ai vindecat de misoginism".Oare este posibil?Oare un bărbat poate considera că o femeie este suficient de inteligentă, cât să nu o mai subestimeze, să nu se mai simtă superior?Eu cred că DA

Idealul feminin

2010-03-08T09:22:00.000-08:00

Femeie are forţa să surprindă un om!Poate controla certuri...poate să ducă sarcini grele!Menţine frumuseţea, iubirea şi opiniile.Surâde când ar trebui să ţipe, cântă când ar trebui să plângă,plange când e bucuroasă şi râde când e speriată!Iubirea ei e incontrolabilă.....Nu uitaţi,doamnelor...VALORAŢI ENORM. Le urez la mulţi ani tuturor femeilor speciale din viaţa mea: mama, bunica, mătuşile, Mirela, Andreea, Ana....Va iubesc
Mulţumesc tuturor celor care m-au făcut astăzi să zâmbesc, celor care mi-au demonstrat pentru a mia oară că un gest făcut din suflet, valorează mai mult decât orice altceva.

Bătălia secolelor

2010-03-05T09:06:00.000-08:00

Astăzi am făcut faţă unei noi provocări a lui Teo Trandafir la Scoala de TV. Nu este deloc uşor, credeti-mă.Am avut de pregătit o emisiune de divertisment. Eu si alţi şapte colegi ne-am pus mintea la grea încercare, iar ce a ieşit a fost, spun eu, fabulos, având în vedere că Teo a râs cu lacrimi. Tema emisiunii a fost următoarea: trei fete din anii 1900(dintre care am făcut parte şi eu) a trebuit să se "lupte" cu echipa vremurilor de astăzi. Noi graţioase, ele dezinhibate, noi îmbrăcate din cap până în picioare, ele în fuste scurte şi decolteuri. Au fost probe de dansat, cântat, gătit, cultură generală. Eu am gătit ciorbă şi nu inteleg de ce nimeni nu a vrut să o guste :))). A fost un show total, presărat cu ropote de aplauze şi hohote de râs. Cealaltă parte a grupei a făcut o altă emisiune, una mai serioasă şi s-au descurcat minunat, au reuşit să ne facă pe toţi să râdem. Teo ne-a spus că suntem cea mai bună grupă pe care a avut-o până acum, iar acest lucru nu poate decât să mă onoreze. Cum e să auzi asta din gura celui mai bun om de emisiuni de divertisment din România? Vă spun eu, fabulos. Sunt mândră de colegii mei, de care m-am ataşat foarte tare(în special de compoţică). Am făcut o treabă bună cu toţii, deşi eram convinsă că va ieşi un haos. Daniel, ai fost magistraaaal

O nouă primăvară, un nou început...

2010-03-01T06:32:00.000-08:00

Fiecare anotimp aduce mereu ceva nou. Cel puţin în viaţa mea. Fie că este vorba de veselie, un zâmbet, o vorbă caldă, o clipă de gingăşie. Astăzi, în prima zi de primăvară, am primit ceva mult mai bun, ceva de care aveam realmente nevoie: un nou început. Unul în care tristeţea şi neliniştea nu îşi mai au locul, unul în care pot zâmbi, pot fi fericită. Un început pe care mi l-am dorit enorm, dar care a întârziat să apară. Dar acum, îmi dau seama că aşteptarea a meritat şi că am făcut bine că nu am căutat eu, poate nu ar fi ieşit aşa cum trebuie. În curând, am să vă povestesc despre ce este vorba. Ziua de 1 martie a început superb. Am fost răsfăţată de colegele şi colegii mei cu flori şi mărţişoare, iar colega mea de apartament mi-a gătit ceva delicios. Vă doresc o zi frumoasă, o primăvară de vis şi, de ce nu, un nou început pentru cei care îşi doresc şi au nevoie de asta.

Lupul își schimba parul, dar năravul....

2010-02-28T13:17:00.000-08:00

De-a lungul carierei mele de jurnalist am intrat în contact cu diferite persoane,din toate clasele sociale posibile. Desigur, consider că este un privilegiu, deoarece, la doar 22 de ani, am căpătat o anumită maturitate. De asemenea, îmi plăcea să cred că mă pricep la oameni. Până ieri, când, pentru prima oară în viața mea, meseria de jurnalist mi-a lăsat un gust amar. Le-am tot auzit pe colegele mele de breaslă că s-au bălăcărit cu nu știu cine, ba că au fost la un pas de bătaie cu alte vedete. Eu nu am avut niciodată parte de astfel de evenimente. Poate și pentru că refuz să mai merg la emisiuni, unde să mă cert cu diferite personaje,dar și pentru că am știut mereu să las loc de bună ziua. Ei bine, zilele trecute am vb la telef cu Vali Bărbulescu și am stabilit să facem un material cu el și iubita lui. Vali, îl știți voi, băiatul ăla care se crede VEDETĂ, doar pentru că freacă(scuzati cuvantul, este urat) un disc.Deși eram ruptă de oboseală, la ora 22:00, am mers în clubul unde mixa, împreună cu fotograful de la Click, am făcut materialul, iar a doua zi l-am publicat. Seara, m-a sunat si a inceput să țipe și să mă înjure, pentru că nu i-a plăcut titlul. Țin să precizez că textul era ft frumos, la fel si titlul. L-am rugat să se calmeze, însă a continuat să mă insulte, deși nu avea nici cel mai mic motiv. I-am inchis telef și a început să îmi trimită mesaje vulgare și luungi. Nici măcar un om care a trait toata viata in Ferentari nu cred că are un astfel de limbaj.Nu ma aşteptam ca o persoană publică să să aibă un asemenea limbaj. Asemenea lighioană, căruia îi lipsesc cu desăvârşire cei şapte ani de acasă, nu are ce căuta în showbiz. Mi-am dat seama că facerea de bine e ......

Pagini aurii

2010-02-23T15:50:00.000-08:00

Eu, o pereche de casti conectate la radioul de pe telefonul mobil, o stare ușor melancolică și un autobuz plin de oameni grăbiti. Destinația?Școala de Televiziune. Undeva în zona Ștefan cel Mare, atenția m-a fost captată de o reclamă puternic luminată, ce trona pe un panou publicitar. Am privit atentă mesajul care trebuia transmis, după care am început să râd, spre surprinderea celor din jur, care nu înțelegeau de ce, din starea aceea de de tristețe, am pufnit brusc în hohote(discrete, desigur) de râs. Motivul?Reclama de pe panoul uriaș era una pe care, cu siguranță, fetele de Dorobanți o vor lua în considerare. Iată cum suna: "Fetelor, vă chinuiți de câteva luni să faceți rost de numărul de telefon al unui fotbalist, însă fără nici un rezultat?Nu vă mai chinuiți, economisiți timpul, căutați în Pagini Aurii". Penibil sau ingenios, ce părere aveți?

Suflet pierdut....

2010-02-23T05:24:00.000-08:00

Fetiţa cea tolomacă şi-a pierdut sufletul astăzi. Mereu s-a considerat o fire puternică, însă astăzi se simte firavă, plăpândă. Ca de fiecare dată când ceva nu este în ordine cu un membru al familiei sale- Pentru sufletul unui copil, nimic nu este mai dureros decât momentul în care îşi vede familia destrămându-se. Cum îi poţi explica unui copil care, în ciuda vârstei, încă mai doarme în poala mamei şi se consideră "fata lui tata" că atunci când va ajunge acasă nu îşi va mai vedea ambii părinţi, deoarece unul s-a mutat?Cum să înţeleagă că toate momentele frumoase petrecute împreună sunt doar amintiri?Ochii tânărului care se simte încă un copil asmiliează cu greu, suferă şi simte că şi-a pierdut o parte din fiinţă, din identitate. Există pansament pentru suflet?...

Sandra Stoicescu....

2010-02-18T09:15:00.000-08:00

M-am gândit destul de mult la un titlu pentru postarea aceasta. Precum cărţile ce poartă numele personajului principal, şi eu am denumit această postare după protagonista sa. Maine (vineri) este ultima zi a Sandrei Stoicescu la Observator. Si a lui Mândruţă, bineînţeles. Timp de şapte ani, de luni până vineri, cei doi jurnalişti ne-au prezentat Ştirile orei 19:00 la Antena 1. Ne-au făcut să râdem, să plângem, ne-au făcut să trăim intens fiecare întâmplare pe care au prezentat-o. Am crescut o dată cu ei, iar între timp am ajuns să iau contact cu oamenii pe care i-am admirat întotdeauna atât de mult. Nu ştiu să explic de ce, dar mereu am preferat ştirileAntenei 1, decât pe cele ale Pro Tv-ului. Din luna noiembrie, am avut şi privilegiul de a o avea profesoară la Şcoala de Televiziune pe Sandra. Spun un privilegiu pentru că ea este un jurnalist complet, un profesionist desăvârşit, cu o experienţă vastă, cum puţini jurnalişti reuşesc să aibă. Pe deasupra, am găsit în ea un om cald sufleteşte, o persoană sinceră, dulce. Nu ai cum să nu o admiri, să nu te ataşezi de ea. Am un sentiment de regret, de neputinţă şi un nod în gât când mă gândesc că de mâine nu o voi mai vedea la pupitrul ştirilor. Am crescut cu Sandra şi Lucian, iar în puţinul timp petrecut alâturi de ea, am învăţat o mulţime de lucruri, printre care şi faptul că, în România, mai există jurnalişti şi oameni de calitate.

Ziua Iubirii..

2010-02-12T06:02:00.000-08:00

Toata lumea sărbătoreşte duminică Valentines Day. Şi eu sărbătoresc ziua iubirii, însă nu cea a îndrăgostiţilor. Pentru mine, ziua de 14 februarie este cea mai importantă din an, are o semnificaţie aparte. În urmă cu 21 de ani, primeam cel mai frumos cadou din lume: un frăţior. Timpul a trecut, dar pentru mine, ziua asta a fost, este şi va fi mereu sărbătoarea cea mai importantă, pentru că aceasta este data în care s-a născut persoana pe care o iubesc cel mai mult pe lume. Am un frate minunat, cu care am o relaţie spcială, una cum rar găseşti. Pentru că este conştient de slăbiciunea mea pentru el, Dani m-a convins să îl las să organizeze o petrecere la mine acasă. Sper să nu facă dezastru:D. Ieri, little brother a fost la mine să îmi repare calculatorul. Când am venit seara acasă de la muncă am găsit peste tot curat lună,gătise şi era nerăbdător să ajung. Pentru a-l lăuda, desigur. Am stat până seara târziu să povestim, să ne sfătuim, iar astăzi de dimineaţă m-am trezit înaintea lui pentru a-i întoarce serviciul: i-am pregătit micul dejun. Azi noapte nu a vrut să adoarmă până nu l-am mângâiat pe păr timp de 15 minute, aşa cum am făcut aproape zi de zi din viaţa lui. De când m-am mutat însă, nu am mai avut acest privilegiu Mi-a fost tare dor de toate aceste momente.

Din categoria...adunate

2010-02-11T09:49:00.001-08:00

1.GSP TV va transmite vineri şi sâmbătă, de la 22:15 un documentar emoţionant în memoria lui Marian Cozma, denumit “Două ţări înjunghiate în inimă”. Filmul cuprinde declaraţii ale martorilor, reconstituirea firului evenimentelor din noaptea de 8 februarie 2009, atunci când handbalistul a fost ucis la Veszprem. De asemenea, documentarul mai conţine şi declaraţiile anchetatorilor, precum şi imagini ce nu au mai fost difuzate niciodată. Am văzut secvenţe din film, este senzaţional, nu trebuie pierdut.
2.Dinamo s-a întors astăzi din Antalya,acolo unde a câştigat toate cele 5 amicale disputate. Sunt mândră de echipa mea de suflet şi sper să o ţină aşa şi în campionat.
3.Am fost mândră că vecinul meu a luat în seamă biletul “drăgălaş” pe care i l-am lăsat în parbriz, mutându-şi maşina din fata scarii. Si cum eram eu tantosa ca batranii au pe unde sa intre in scara, ieri, am găsit un BMW parcat acolo. Concluzia?Suntem un popor de needucaţi
4.Ieri am fost la un eveniment monden şi, ca o zână ce sunt, am plecat în pantofi. M-am gandit că mă urc imediat în maşina celui mai bun prieten al meu, Mihai(cea mai bună este Mirela). Numai ca, el a rămas înzapezit….am ajuns la eveniment cu broscuţe în pantofi :D.

Exista bun simt?

2010-02-08T15:02:00.000-08:00

Este o intrebare pe care mi-o adresez destul de des. De ce?Pentru ca parintii mei au mi-au oferit o educatie aleasa, iar in viata de zi cu zi ma intalnesc cu situatii uluitoare. La 8 ani, tata m-a pus sa citesc "Codul bunelor maniere", si a fost mereu la orice gest al meu, pentru a ma corecta in cazul in care nu era unul potrivit.. Tocmai de aceea, bucureanca din mine nu reuseste sa inteleaga cum poti manaca seminte in tramvai, cum poti sa nu cedezi locul unui batran, etc. Am insa un vecin in bloc care intrece orice limita. Este un exemplu clar de needucare, nesimtire. Are in jur de 35 de ani si este genul de om pe care nu ai cum sa nu il detesti. Motivul?
1. Fumeaza in lift. Acesta a fost primul motiv pentru care am avut un schimb de replici dure cu el. Inteleg ca te arde plamanul, care oricum o sa iti cedeze de la atata nicotina in curand, dar chiar nu te poti abtine 30 de secunde, cat dureaza transportul cu liftul?
2. Isi parcheaza masina exact in dreptul scarilor din fata blocului. I-am atras atentia ca mai sunt batrani care nu se pot strecura intre doua masini pentru a intra in bloc. Nu i-a pasat. Ieri, i-am lasat un bilet in parbriz, in care i-am l-am atentionat politicos ca isi va gasi masina desenata (cu cheia), daca nu isi muta automobilul doi metri mai in fata. Promit ca am sa ma tin de cuvant, nu pot accepta asa ceva.
As putea continua, insa nu vreau sa va plictisesc. Ati trecut prin astfel de momente?Care sunt cele mai mari dovezi de proasta crestere la care ati fost martori?

Şoricica distrugătoare...

2010-02-05T05:21:00.000-08:00

Aşa cum ştiţi, săptămâna trecută am înfiat o şoricică. Fiica mea, aşa cum îmi place să îi spun. Ei bine, pentru că se zbătea în căsuţa ei, m-am gandit să o mai las din când în când liberă să zburde prin casă. Drept răsplată, Fulguţa mi-a lăsat un "frumos" cadou, decoperit azi dimineaţă:una bucată blugi preferati ronţăiţi, una bucată cămaşă făcută franjuri şi una bucată pantofi catifea găuriţi.Mi-am căutat de dimineaţa fiica, încercând să o împiedic să îmi mai strice şi alte articole vestimentare, dar s-a ascuns după şifonier.Aşa că am cerut ajutor şi l-am trimis pe little brother la mine acasă să o găsească şi să o închidă în căsuţa ei. De acum nu o voi mai lăsa prin cameră însă îi voi cumpăra o "vilă"(o cusca mai mare, din sticlă) şi o roată pe care să alerge.

Dreptate pentru Marian Cozma!

2010-02-04T05:40:00.000-08:00

Ieri, în timp ce veneam spre muncă, m-am întâlnit cu tatăl lui Marian Cozma, handbalistul ucis în Ugaria.În momentul în care l-am văzut pe domnul Petre, mi s-au înmuiat picioarele si mi s-au umplut ochii de lacrimi. L-am îmbrăţişat şi am zăbovit stând de vorbă.Cum vorbea...nici acum nu îmi pot scoate din minte cuvintele lui. Mă privea cu ochii blajini ai unui om care nu se poate obişnui cu ideea că fiul său nu mai e, că a fost omorât mişeleşte de nişte criminali. Privea pierdut în gol când l-am întrebat ce face şi mi-a răspuns: "Nu mai pot, fata tatii, nu mai pot. Îmi e dor de el, nu pot să mă obişnuiesc cu ideea. Mi-aş da viaţa să îl mai văd o dată". Mi-a povestit apoi că merge în fiecare zi la cimitir, că uneori îi este atât de dor de Marian, încât îl doare tot corpul. Mi-a mai spus că merge inclusiv noaptea în cimitir şi că atunci când reuşeşte să adoarmă, îşi visează băiatul.Ce m-a durut cel mai tare?Atunci când mi-a spus:"tată, vara îmi ard puzele când sărut crucea fiului meu, iar iarna îmi degeră pe ea". Astăzi, la un an fără trei zile de la asasinarea lui Marian, Dumnezeu a făcut dreptate, iar poliţia din Ungaria a anunţat că ancheta a ajuns la final şi că cel care era suspect că l-a înjunghiat de trei ori în inimă pe "Păsărilă" a fost găsit vinovat. Ştiu că nu ajută, pentru că el nu mai vine înapoi, însă faptul că asasinarea lui nu va rămane nepedepsită îmi aduce un strop de alinare. Din păcate, nu şi tatălui său, pentru care viaţa nu mai are nici un sens.Mi-aş dori ca ucigaşul să primească pedeapsa cu moartea, dar nu este posibil.

Te iubesc...

2010-01-30T16:58:00.000-08:00

Asta spunem majoritatea dintre noi. O spunem familiei, prietenilor si partenerilor. O spunem des, insa nu intotdeauna suntem sinceri, nu intotdeauna avem acele sentimente pentru persoana respectiva. Si totusi de ce o facem, de ce spunem TE IUBESC atat de usor, ca si cum ne-am bate joc de semnificatia acestui cuvant?Din comoditate, din lasitate?Pentru ca este mai simplu, pentru ca ofera celuilalt mai multa siguranta?Cum putem lua aceste doua cuvinte magice in deradere, cum le putem folosi fara sa le simtim cu adevarat?Cum poti face cuiva o asemenea declaratie de dragoste, daca ceea ce te leaga de ea nu este o dragoste sublima, daca nu esti sigur ca acea persoana te completeaza?Ii detest pe cei care spun TE IUBESC doar de dragul de a o face.Ii detest pe cei care considera ca este sufucient sa o zica. NU, iubirea o simti doar tu, ceilalti vad faptele tale. Doar ele oglindesc adevaratele tale sentimente. Bucuresteanca din mine este convinsa ca poti iubi de multe ori , insa doar o data o faci cu adevarat, pentru toata viata, indiferent ca persoana respectiva iti va fi tovaras o viara sau nu . Eu una nu am spus niciodata TE IUBESC fara sa simt, iar in ultimii doi ani am cunoscut mai mult ca niciodata valoarea acestui cuvant, chiar daca asta mi-a provocat trstete.

Puteti fi sinceri?Voi ati spus TE IUBESC fara sa simiti?Si daca da, de ce?

Fulguţa...

2010-01-28T10:40:00.000-08:00

Doamnelor şi domnilor, v-o prezint pe Fulguţa. Este "fiica mea" adoptivă, iar de când a intrat în viaţa mea m-a făcut încontinuu să zâmbesc. Numele şoricuţei mele mi-a fost propus de cea mai bună prietenă. Gândind la rece, mi-am dat seama că acest apelativ i se potriveşte la perfecţie ghemului de blană, deoarece Mirela mă alintă..Fulga. Păi ce nume i s-ar potrivi mai vine "fiicei mele" decât Fulguţa?(asta este după modelul Ţiriac: tatăl-Ion Ţiriac, fiul-Ion Ion Ţiriac). Numele îi vine ca o mănuşă, dacă ţinem cont că fulgul de nea este alb, la fel ca şoricuţa mea. A fost mama astăzi la mine în vizită şi,după ce şi-a văzut nepoata, m-a anunţat că îmi va dărui de ziua mea...o PISICĂ.:)))

Viata nu este corecta!

2010-01-26T09:25:00.000-08:00

Astazi sunt suparata pe mine, pe viaţă, pe tot şi toate. Aş plânge non stop, dar nu am suficiente lacrimi. Astăzi am aflat că un om drag mie a murit. Este vorba de Cosmina,o fetiţă de 15 ani ce suferea de leucemie. Dar de ce ii spun fetita?Era şi va fi mereu prietena mea, un copil care, la o varsta la care alte fete incep sa puna ochii pe baieti, ea lupta cu o boala necrutatoare. Viata mea s-a schimbat total de când am cunoscut-o pe ea: am devenit un om mai bun, am inceput sa valorez mai mult ce am, mi-am dat seama că ceea ce am realizat eu până acum este minuscul în comparaţie cu lupta ei. Cosmina este cel mai puternic om pe care l-au cunoscut vreodată, nu îi era frică de boală şi nici de moarte. Nu, nu era inconştientă, ci pur si simplu credea că Dumnezeu o iubeşte prea mult ca să o ia la el. Inainte de Revelion am vizitat-o la Spitalul Marie Curie. Eu o priveam şi plângeam, dar ea râdea. Pur şi simplu era mai puternică decât mine, deşi durerile prin care trecea erau groaznice. Culmea ironiei este că nu a murit din cauza leucemiei, ci a unei răceli banale, netrată la timp, ce a produs complicatii la nivelul plămânilor. Chiar dacă nu mai e, am să o iubesc întotdeauna şi o să o văd mereu ca pe un înger trimis de Dumnezeu să îmi dea o mare lecţie de viaţă!Cand ne-am intalnit ultima oara i-am daruit un lantisor, l-a vazut la gatul meu si il privea insistent. Mi-a promis ca mi-l va inapoia cand isi va cumpara unul al ei, cu banutii din primul ei salariu. As vrea sa ii strig sa traiasca, pentru ca imi vreau lantisorul inapoi, insa ea este deja in Rai si nu vrea sa mi-l inapoieze.
Pe Cosmina nu a invins-o boala, nici macar viata nu s-a putut pune cu ea. Sistemul sanitar a avut grija ca toata lupta ei sa fie zadarnica
Stiu ca v-am intristat, dar simteam nevoia să mă descarc, să scot durerea !

Ce nume sa-i pun "fiicei" mele?

2010-01-25T15:48:00.000-08:00

Este micuta, superba, alba, pufoasa, cu ochisori rosii. Incape intr-un pumn si am indragit-o din prima clipa in care am vazut-o. Am hotarat imediat sa o infiez si sa devina fiica mea. Bucuria a fost cu atat mai mare cu cat este fetitaaa (imi doresc ca primul meu copil sa fie fata). Nu, nu este vorba de o pisica, asa cum probabil credeti, ci de...un pui de hamster.Ca o mama grijulie ce sunt, i-am cumparat deja "casa" si tot ce mai trebuie. Desi suntem rude de doar cateva ore, am invatat o multime de lucruri despre "fiica mea": merge fooarte repede, ii place sa evadeze si este foarte isteata. Cand i-am spus mamei ca a devenit "bunica" a crezut ca iar am luat vreun catel de pe strada, asa cum faceam cand eram mica. Eu ii aduceam, tata ii daruia colegilor, apoi eu plangeam dupa animalut de ma uscam si ii spuneam tatei ca il urasc, iar el o certa pe mama pt ca ea era capul rautatilor(are astm bronsic si se ineaca de la par de animal). Revenind la relatia bunica-nepoata, a l meu parinte mi-a spus k nu mai trece pe la mine pt ca ii este frica de "fiica mea", pe care ar trebui sa o numesc "bobolanca"(de la sobolanca, desigur). De abia astept sa vad ce zice colega mea de apartament cand o sa ajunga acasa si o sa vada ca mai exista un "locatar" aici. Ajutati-ma va rog cu un nume pentru soricuta micuta hamsterita. Cum credeti voi ca ar trebui sa o cheme pefrumusica mea "fiica"?Astept propuneri.

Eu plang...Voi?

2010-01-24T09:01:00.000-08:00

Am auzit zilele trecute pe cineva spunând că este ruşinos să plângi. Am ramas puţin şocată şi am întrebat DE CE. Răspunsul primit?Pentru că oamenii nu trebuie să îţi vadă slăbiciunile.Din păcate sau din fericire(voi să-mi spuneţi asta), nu consider că a plânge este o dovadă de slăbiciune. Eu o văd mai degrabă ca o metodă de a exprima cu adevărat ceea ce simţi, indiferent că lacrimile izvorâte din sufletul tău sunt de bucurie sau de supărare. Recunosc, eu una plang. Plâng când sunt supărată, când simt că am ajuns la capătul puterilor, plâng când sunt dezamăgită sau trădată. Însă, plâng şi de bucurie. Am plâns la nunta prietenei mele cele mai bune, am plâns atunci când am luat bacalaureatul, etc. Asta nu mă transformă într-o plângăcioasă şi nici nu înseamnă că sunt un om slab. Prefer să dau frâu liber sentimentelor, decât să ţin în mine. Cred că dacă nu te exteriorizezi, micile supărări se transformă în frustrări. De ce mai ai parte de momente de fericire, dacă nu te bucuri de ele pătimaş, cu toată puterea sufletului tău?Doar pentru un zâmbet şi atât?Fără trăiri intense, fără lacrimi de bucurie, fără sclipirea aceea din ochi?Dacă nu putem avea asta, atunci nu trăim frumos. Cel puţin asta cred eu. Aaa, şi nu mi se pare ruşinos să văd un bărbat plângând. Din contră, mi se pare o dovadă de curaj. Voi plangeti?

Colt rupt din rai...bucuria copilariei mele!

2010-01-17T14:34:00.001-08:00

In fiecare zi inchid ochii si il visez, doar atunci ma simt linistita,in siguranta, iar inochii mei pare raiul pe pamant.Da, este locul copilariei mele, cel caruia ii datorez momente incredibile, amintiri superbe, hohote de ras si lacrimi de crocodil atunci cand trebuia sasa il parasesc. Sambata am plecat la rudele mele la tara si, desi am stat decat pana duminica la pranz, m-am incarcat de enrgie asa cum nu as fi facut-o nici dupa o luna de vacanta. Acolo sunt atat de fericita, de vesela. Acolo Nici nu as avea cum sa fiu trista, deoarece am doua mogaldete de nepoti, din ce in ce mai frumosi , ce sunt ca doua lipitori....cum te-au prins, nu iti mai dau drumul. Mersul la tara, undeva in Teleorman, reprezinta pentru mine o intoarcere in copilarie, intr-un spatiu feeric, ca in basmele pe care mi le mai citea bunica inainte sa adorm atunci cand eram mica. Acolo am avut parte de o copilarie fericita, plina de atatea momente frumoase, incat prin fata ochilor mi se astern zeci de imagini, cu o viteza mai naucitoare decat cea cu care defileaza manechinele la prezentarile de moda la care saptamanal. Recunosc, mi-a fost si imi este in continuare dor. Imi este dor sa sa mananc seara afara alaturi de familia mea, sa ne adunam toti in jurul focului si sa povestim, sa radem pana in zorii zilei. Imi e dor sa mananc pepeni care stau la racit in galeata plina cu apa din fantana, sa mananc porumbi copti pe gratar. Imi e dor sa imi alerg nepotii prin curte, sa ma bat cu fratele meu cu galetile umplute cu apa. Cel mai dor imi este sa aud rasul unchiului meu, dar acest lucru este posibil doar atunci cand dorm si il visez. Revenind la scurta mea vizita...am fost la padure, m-am simtit atat de mica printre copacii aceia imensi. Aaaa,am cules urzici, ba am si mancat(pentru a treia oara in viata mea, matusa mea le gateste intr-un mod nemaintalnit). Am plecat cu lacrimi in ochi de acolo, cu promisiunea ca voi reveni macar doua zile si luna viitoare.

Am avut parte si de o mica sedinta foto:D
Andra(9 ani) si Denis(4 ani)

Am invatat...

2010-01-12T16:48:00.000-08:00

Il divinizez pe Octavian Paler, îi iubesc capodoperele literare(deși nu am savurat la maxim "Viața pe un peron") și ador poezia "Am învățat"(mă regăsesc atât de mult în ea, încât o stiu pe de rost). Am stat și m-am gândit ce am învățat eu în ultima perioadă și, pentru că nu am vrut ca această postare să fie tristă, iată ce a debitat micuța TOLOMACĂ(toată familia mă strigă așa)

1. Am invatat că poti ajunge să fi minoritar chiar în orașul în care te-ai nascut. Ba mai mult, cei din jur pot considera că a fi bucureștean este un defect
2. Am învățat că nu trebuie niciodată să îți faci duș după ora 22:00, deoarece bătrâneii care stau cu un etaj mai jos te pot obliga să asculți până la șase dimineața melodiile Mariei Ciobanu și ale Marioarei Murărescu
3. Am învățat că, oricât de rece, groaznică, fără gust ar fi mâncarea pe care o comanzi la restaurant, nu trebuie să ceri niciodată alta în schimb, deoarece vei găsi în ea toți microbii ospătarului
4.Am invațat că vor exista întotdeauna bădărani care vor încerca să te agațe cu replici: "ce faci păpușe?", "ce bună ești, gagico","ce craci mișto ai.."(acestea sunt cele mai elevate, v-o spune un om care merge zilnic cu tramvaiul, deeeci...)
5.Am învățat că nu trebuie niciodată să te cerți cu casierița de la firma de cablu și internet, chiar daca tu ești la coadă, iar ea bagă în fața ta clienții care lasă șpagă. De ce să nu faci asta? Luna viitoare te vei trezi cu cablul tăiat cu trei zile înainte de termenul de plată. Același pricipiu se aplică și în cazul funcționarilor publici.
6.Am învățat că nu trebui să-i spui vecinului de 20 de ani că este unul dintre cei mai prost crescuți oameni cu care ai interacționat, deoarecefumează în lift. Motivul? Pentru că la următoarea întrevedere, câinele lui te va lătra și va încerca să te pape(sau cum spune bunica mea, să te hălpănească).
7. Am învățat că oamenii pot considera că a avea căldură sufletească înseamnă a fi prefăcut, a avea bun simț și o manieră elegantă de a spune NU este egal cu a fi mironosiță, a nu permite celor din jur anumite glume înseamnă a fi infatuată, etc.
8. Am învățat că nu trebuie să obligi un om beat să dea "la boboci", nu te va asculta niciodată (Mirel, nu te uit:)))). Tot ce poti face pentru el este să te prefaci k îl asculți, să răzi la glumele pe care le face, deși nu înțelegi o iotă din ce spune, să nu te superi dacă îți încurcă numele. Îl urechezi a doua zi și îl ierți

Aș putea continua, însă am să mă opresc aici, cu promisiunea că va urma și partea a II-a. Momentan sunt suparata pt că nenea Giovani Becali se ia de Răzvan Lucescu. Cum poți fi atât de mârșav încât, dacă vezi că nu ai ce să reproșezi cuiva ceva din punct de vedere profesional, te apuci să faci remarci tendențioase cu privire la familia sa? Ma rog, la distinsul neam Becali nu mă mai surprinde nimic

Jigniri...drăgălaşe

2010-01-08T04:46:00.000-08:00

Chiar dacă nu mi se pare nimic mai urat la o femeie decât să înjure, recunosc, din când în când, îmi mai scapă şi mie. Nu ştiu cum şi de ce, dar atunci când eşti nervos, simţi nevoia să scoţi o "perlă" pe gură, te linişteşte. Ştiu,este o atitudine puerilă, dar asta este natura umană, suntem un popor căruia îi place la nebunie să înjure. Cred însă că, atâta timp cât vorbele tale nu rănesc pe nimeni, eşti liber să spui ce vrei. De curând, mă aflam în supermarket cu fratele meu mai mic, dar mai înalt decât mine, iar eu, ca o căscată ce sunt, m-am împiedicat. Mi-am pierdut echilibrul, am fost la un pas să cad, însă Dany(my little brother) m-a susţinut, spunându-mi ca sunt TOLOMACĂ. M-am uitat mirată la el şi am pufnit în râs. Recunosc, nu am mai auzit acest termen. Am râs în hohote până acasă,apoi am deschis calculatorul şi am dat motor de căutare DEX(multumesc prietenului meu de nădejde, google-ul). Pe faţă mi se zărit imediat un zâmbet de mulţumire: există, existăăă. Tolomac înseamnă bleg, tont. În fond, cuvântul reprezintă o mică jignire, însă varianta folosită de fraţior este de-a dreptul drăgălaşă. Aşa că, am hotărât ca de astăzi să nu mai înjur printre dinţi (ca sa nu mă audă colegii:D), ci voi folosi termeni dulci, care să reprezinte însă, în esenţă, cuvinte nu foarte plăcute.
Iată ce a debitat căpuşorul meu TOLOMAC:
tută mică
capcaun
zerzec
pişpirică
netot
papă lapte
încurcă lume
pierde vară
rea de gură

Lectie de prietenie...

2010-01-05T02:54:00.000-08:00

Asa cum v-am spus, Mirela(scrie ft bine, motiv pt care am rugat-o sa aiba o rubrica saptamanala, dar a refuzat) a dorit sa raspunda postarilor mele la adresa ei, iar eu am plans mult cand am citit.

De la Mirela
Am o singura prietena adevarata, de suflet, Claudia, pe care am cunoscut-o pe mess!
De la o discutie banala am ajuns sa vb cu orele si sa disperam daca una din noi nu putea vb… Fata in fata ne-am intalnit dupa cateva luni, cand, singura senzatie pe care am avut-o a fost ca ne cunostem de-o viata! (Nu dragilor, nu suntem pe invers!) Sunt casatorita,asa cum stiti deja,imi ador sotul!). Au trecut cativa ani de atunci si ii multumesc lui Dumnezeu ca am intalnit-o.
Clau nu este nici pe departe cea mai punctuala persoana din lume,nici cea mai ordonata si, chiar daca uneori o fac “cartofi prajiti”, o fac pt ca ii vreau tot binele din lume! Insa, la fel ca si ea, am 1000 de motive pt care o respect si o admir! O admir pt ca a avut curajul sa intre in presa,unde este un bun profesionist si are multe realizari. O respect pt ca-si adora familia si ca ar face orice, ABSOLUT ORICE, pt ei. O admir pt ca are o mama tanara,superba,deosebita, cu care seamana perfect (daca nu ar fi fost si mama mea la fel,le-as fi pus sa ma adopte )). O respect pt ca are grija de multi copii necajiti. Stiu ca pt ea pe primul loc sunt cei dragi in care investeste sentimente, bani, tot ce are ea ma bun! Stiu ca orice problema as avea ar fi langa mine si sunt convinsa ca ar fi prima donatoare daca cineva din familia ei sau eu am avea nevoie (sa speram ca nu se va intampla niciodata). Recunos ca atunci cand am o problema, este singura persoana cu care vb. Recunosc ca nu ne vedem in fiecare zi, dar nu a trecut nici o zi fara sa vb sau sa stim una de alta. Ciudat, dar simţim imediat daca ceva nu este in regula cu cealaltă. DA, este sora pe care mi-am dorit-o toata copilaria, si DA semanam mult!
Voi ce stiti despre Clau? Stiti de exemplu ca are un program infernal, ca face multe lucrurii intr-o zi normala si banala pt noi, dar inteminabila pt ea? Stiti ca doarme foarte putine ore? Stiti ca e dependenta de telefon? Stiti ca-i plac cartofii frantuzesti? Stiti ca cel mai tare o emotioneaza copiii? Stiti ca la prima ninsoare a plans ca nu mai e copil fara griji cand toata lumea o rasfata? Va provoc sa lasati comentarii cu ce stiti sau ce credeti despre CLAUDIA BALAN! Caci pt voi este Claudia Balan, pt mine este “Clau a mea” !
La multi ani, draga nostra! Iti dorim tot binele din lume, iti promitem ca vom fi mereu langa tine si-ti multumim ca existi!

Mirela, Dani si micuta noastra!

Retrospectiva anului 2009...

2010-01-02T14:08:00.000-08:00

Am revenit azi din vacanță și vă urez tuturor un 2010 fericit, un an în care să vi se împlinească toate dorințele și să vă bucurați din plin de cei dragi, de cei care reușesc să vă umple sufletele de bucurie. S-a mai terminat un an, unul greu pentru mine, cu suișuri și coborâșuri, unul în care am plâns și am râs mult, am legat prieteniii și am pierdut altele, am dezamăgit și am fost dezamăgită. Un an în care am învățat multe, însă în care am mai pierdut puțin din inocența aceea de copil. Un 2009 în care am învățat că unele cuvinte dor mai mult decât faptele, un an în care am fost mai apropiată de oamenii dragi, cei care reușesc să mă înveselască în cele mai grele momente.Vă mărturisesc, mă simt mai bogată în acest început de an. De ce?Pentru că, privind înapoi, îmi dau seama că sunt norocoasă, deoarece am o familie frumoasă și sănătoasă, un frate pe care îl iubesc mai mult decât orice altceva în lume, o prietenă care nu mă va trăda niciodată, un loc de muncă stabil și muuulte planuri pe care sunt singură că, prin multă muncă, le voi împlini. În noaptea de Revelion mi-am făcut o listă cu tot ce îmi doresc să las în trecut, cu tot ce îmi doresc să realizez anul acesta....

Prietena mea cea mai bună, Mirela m-a rugat să o las să posteze ceva pe blogul meu. Mi-a trimis apoi un text din cauza căruia am plâns toată ziua. Am să îl postez pe blog mâine și vreau să îi mulțumesc încă o dată pentru că există...

Atunci când cuvintele nu îşi mai au rostul...

2009-12-28T10:52:00.000-08:00

Pentru că zilele viitoare este ziua mea de naştere, ieri am sărbătorit alîturi de câţiva prieteni. Azi urma să vă povestesc şi să postez câteva poze, însă nu am să o fac momentan, deoarece starea mea de spirit este una de-a dreptul debusolantă şi nu aş fi capabilă să transmit decât tristeţe. O persoană dragă mie trece printr-o perioadă grea, trebuie să îşi ia adio de la, poate, cea mai importantă persoană din viaţa ei. Nu înţeleg de ce viaţa este atât de nedreaptă şi nu reuşesc să îmi revin, nu îmi vine să cred. Astăzi i-am sunat pe toţi membrii familiei mele şi le-am spus cât de mult îi iubesc, cât de mult înseamnă pentru tine. Mă regăsesc în versurile Andrei: "voi sunteţi tot ce am mai bun, mai sfânt". Vă rog, nu lasati sa treaca o fara sa le spuneti celor dragi cat ii iubiti, cat de importanti sunt pentru voi. Stiu, pare banal, traim într-o lume în care nu avem timp de aceste lucruri însă, uneori, cei dragi ne sunt luaţi într-o fracţiune de secundă. Ne întrebăm atunci de ce a trebuit să se întâmple asta, apoi regretăm că nu le-am oferit toată dragostea pe care le-o purtam. Stiu, este o postare tristă, dar asta simt, aşa gândesc.

În club...cu SALVAREA

2009-12-22T15:26:00.000-08:00

Zilele trecute am avut parte de o întâmplare cât se poate de ciudată, darhaioasă. Ce-i drept, nici nu știu dacă să râd sau să plâng când mă gândesc la asta, deși povestea în sine este tragică. Saptamana trecută, în jurul orei 22:00, eu, un prieten foarte bun si inca un cuplu ne îndreptam spre club Princess din Regie. Cu câțiva kilometri înainte de locație, o salvare rămăsese înzăpezită, iar șoferul se chinuia să scoată mașina de acolo. Îngrijorată că viața unui pacient aflat în salvare ar putea fi pusă în pericol, i-am rugat pe băieți să oprească și să îl ajute pe băiatul care împingea de unul singur la mașină. S-au mobilizat toți, au reușit să scoată salvarea de pe acea porțiune de drum, iar eu am răsuflat ușurată. La un moment dat, în timp ce băieții shimbau impresii, din spatele ambulanței au ieșit două tinere cochete, cu fuste scurte și tocuri, machiate și coafate ca de bal, ce râdeau cu gura până la urechi. În acel moment, șoferul ne-a întrebat:"Hey, păreți super de treabă, nu vreiți să mergeți cu noi în Dumars?Eu, șocată, răspund:"Păi cum, tu nu duci un bolnav la spital, nu alergi pentru a salva viața unui om?????Răspunsul lui?"Nuuu, sunt în timpul liber, mergem să ne distrăm în club". Am rămas șocată. La asta folosesc salvările, să-i transporte pe angajații cheflii la petrecere?Un bolnav așteaptă o ambulanță câte 40 de minute, iar șoferii merg la distracție?Incredibil

Cadou pentru Moş Crăciun!

2009-12-21T05:39:00.000-08:00

Conducerea ziarului Click! ne-a pus în faţa unei noi povocări, aceea de a compune câte un catren. Miza a fost mică, dar dorinţa fiecăruia de ademonstra că are condei a fost destul de mare. Astfel, zilele trecute, pe intranet, cei mai creativi colegi ai mei au postat cate un catren, care a fost votat de alţi colegi. Secţia MONDEN s-a "aruncat" şi ea în luptă, însă nu neapărat pentru a câştiga premiul, ci pentru a-l cuceri pe Moş Crăciun prin creativitate si umor. După o luptă aprigă, emoţii mari şi hohote de râs, catrenul cu cele mai multe voturi a fost al nostru. Mâine urmează să primim un coş cu bunătăţi specifice Crăciunului, pe care îl vom împărţi cu toţi colegii.
Ce-i drept, un catren înseamnă o poezie formată din patru versuri, însă a noastră a avut şapte strofe...fiecare membru al secţiei câte un catren..suntem fete creative(Simo şi Alina.B)

Moşule, ce sexy eşti!

Moşule, haide un pic
Să dai ştiri la Monden Click!
Să ne facem planu’
Ca să ne luăm banu’.

Vedea-l-aş pe Poponeţ
Că mănâncă doar nutreţ.
Servit de Lesko, pe funduleţ,
Că-i tare şi gogoneţ.

Divorţează vedetele,
Dezbracă starletele,
Răduleasca şi Marin
Să nu renunţe la venin.

Şi sperăm că nici la vară
Nu vor mai pleca din ţară
Şi-şi vor face viaţa amară
Ca s-o dea din nou în bară.

Moşule, de ne iubeşti,
Dă-ne mai multe poveşti
Cu vedete certăreţe
Pentru fete şugubeţe.

Moşule, ce tânăr eşti,
Îţi cântau Andrelele,
Moşule, ce sexy eşti,
Îţi spunem, noi, Mondenele.

Te-am pupa şi pe mustăţi
Pentru exclusivităţi,
Să moară duşmanu’
Libertatea şi Cancanu’.

Prietenie adevarata....

2009-12-16T08:50:00.001-08:00

Un prieten adevărat îţi cunoaşte slăbiciunile, dar îţi arată calitaţile
Îţi simte temerile,dar îţi încălzeşte credinţa
Îţi vede neliniştile, dar îţi eliberează spiritul,
Îţi cunoaşte neputinţele, dar îţi evidenţiază potenţialul.

Aceaste versuri aparţin lui Wiliam Arthur Ward si am decis să le postez pe blog, deoarece descrie cat se poate de bine relatia pe care o am cu cea mai bună prietenă a mea. Nu cred că există cuvinte mai potrivite pentru a evidenţia ce înseamnă ea pentru mine. Nu vă imaginaţi cât de bogată sunt că am o prietenă precum Mirela. Sunt foarte mândră de ea si ii multumesc ca m-a invatat ce inseamna fidelitatea, respectul, increderea deplina in cineva. Ea m-a invatat ca intr-o prietenie nu exista minciuna, falsitatate, invidie, tradare. Ea m-a invatat ca in viata poti avea decat o singura prietena adevarata, iar relatia lor nu se cladeste in luni, ci in ani.As putea sa insir 1000 de motive pentru care ar trebui sa-i multumesc. Vreau doar sa-i spun, asa cum fac in fiecare zi, ca o iubesc mult,ca prietenia noastra este una care nu se stinge niciodata si ca sunt extrem de fericita ca va deveni mamica (iar eu matusa)....bebe deja da din picioareeee...
Am aflat astazi ca Mirela va avea o fetita. De fapt, vom avea o fetita, deoarece copilul ei este si al meu, iar ai mei si ai ei(cand o sa am). Tati este in culmea fericirii, canta de 2 ore "Fetele lui tata". Il cunosc de trei ani, dar atat de fericit nu l-am vazut in tot acest timp. Cred k nici el nu si-a imaginat ca poate exista atata fericire. Cat despre "nepotica mea", eu, in calitate de matusa, voi avea grija sa aiba cele mai frumoase rochite, fundite, pantofiori

De ce sa fim buni de sarbatori?

2009-12-13T10:55:00.001-08:00

Ieri a nins, iar eu am fost foarte fericită. Ador iarna şi tot ce are legătură cu acest anotimp. Nu ştiu de ce...poate pentru că sunt romantică, visătoare, ori poate pentru sunt născută în această lună. Nu concep să petrec Crăciunul în altă parte, decât cu familia mea, nu agreez ideea de a nu face bradul cu tata, de a nu face singură curăţenie generală. Pentru mine, toate aceste lucruri înseamnă tradiţie, o parte din mine, lucruri cu care am crescut, ce mă reprezintă. M-aş simţi pustiită dacă nu aş ajuta-o pe mama la gătit(tai si eu cate ceva, nu sunt prea pricepută), dacă nu m-ar certa bunica pentru că nu am spalat geamurile perfect, dacă nu aş privi ore în şir fulgii mari de nea, dacă nu le-aş face daruri de Craciun tuturor membrilor familiei mele, în special fratelui meu.Ador forfota sărbătorilor, mirosul de iarnă, frigul acela năprasnic, magazinele impodobite, copiii cu mănuşi din acelea fără degete. În schimb, nu îmi place să ies la uşă când vin colindătorii, îmi vine să plâng, este copleşitor. Un singur lucru nu agreez la această perioadă. Peste tot aud: sunt sărbătorile, trebuie să fim buni, să facem bine. De ce, de ce de sărbători?De ce nu pe toată durata anului? Dacă mă cert mai puţin în această perioadă înseamnă că valorez mai mult?Dacă dăruiesc ceva unui sărman, înseamnă că sunt mai nobilă?NU. Lucrurile astea nu trebuie făcute pentru că sunt sărbătorile, ci pentru că simţi. Şi dacă simţi, faci astfel de gesturi pe toată perioada anului. Este o calitate umană rar întâlnită în ziua de azi şi se numeşte nobleţe sufletească. Iar dacă o ai, nu trebuie să aştepţi sărbătorile de iarnă să faci un bine. La sfârşitul anului, tu deja ai făcut o mulţime de astfel de lucruri, de gesturi marunte care valorează mai mult decât orice. Decât deloc, este mai bine să faci un bine măcar în această luna, dar asta nu te mai face mai bun, mai special.

O seara de neuitat

2009-12-10T11:50:00.000-08:00

Probabil ati observat ca in ultima vreme am absentat pe blog. Motivul?Am organizat un eveniment, ajuns la a patra editie, ce se numeste Miss Press. Un concurs in care, 13 ziariste frumoase au defilat in rochii de seara si rochii de mireasa,fiind supuse si unor probe de creativitate. Ei, pana aici totul pare simplu. Insa, ceea ce este mai greu, acum urmeaza. Castigatoarele au fost alese de un juriu format din vedete precum: Mihaela Borcea, Ana Maria Prodan, Mihai Albu, Andreea Banica, etc, dar si din masa presei,compusa din cei mai buni jurnalisti ai meleagurilor mioritice. Totul asezonat cu un recital Anna Lesko si Lavinia, precum si cu o prezentare de lenjerie masculina: "Ice" by Catalin Botezatu. Ultima saptamana a fost una extrem de grea pentru mine, plina de emotii, munca, oboseala, mult prea putine ore de somn, nervi, stres. Insa, am pus mult suflet in acest proiect si imi place sa cred ca asta s-a vazut si ca totul a iesit asa cum trebuia. De asemenea, miercuri seara m-am aflat pentru prim oara in postura de prezentator si am avut alaturi de mine un adevarat profesionist, Valentin Butnaru.M-am balbait, m-am mai incurcat eu, insa el a stiut sa ma scoata din orice mica incurcatura. Chiar daca mi-au tremurat picioarele de emotie, m-am simtit binecuvanta, deoarece am fost inconjurata de toti prietenii dragi: colegii mei de la scoala de televiziune, prietenii din copilarie, colegii de munca, prieteni mei din presa. Cel mai emotionant moment a fost cel in care, primul meu sef, omul care mi-a dat aripi Viorel Sima mi-a spus ca este mandru de mine.

Am împlinit patru anişori!

2009-12-04T09:45:00.000-08:00

Am fost mica şi pitică, dar iată că am devenit o adevărată domnişoară. Acum am patru anişori, însă vreau sa devin mare. Da, este vorba chiar despre mine.În urma cu patru ani, pe vremea aceasta, scriam primele mele articole. Pe data de 5 decembrie 2007, lăsam în urmăo echipă senzaţională, cei cu care lucrasem la un săptămânal, apoi la un cotidian mai mic şi făceam pasul cel mare, mă transferam la Click. Ţin minte că îmi tremurau picioarele când am stat de vorbă cu şefa mea. Sunt senzaţii pe care nu am să le uit niciodată. În toţi aceşti ani de jurnalism m-am maturzat mult, mi-am modelat personalitatea, am dat un alt sens vieţii mele. Mărturisesc că sunt mândră de mine. Sunt mândră pentru că ştiu că în fiecare zi am învăţat câte ceva, sunt mulţumită că am crescut profesional. Puţin câte putin, cu paşi de furnică, aşa cum este normal.Sunt conştientă că nici după zece ani de activitate nu voi putea spune că sunt un ziarist complet, dar îmi place să cred că sunt pe drumul cel bun. Ce-i drept, am lângă mine oameni de la care am ce învăţa, de la care pot fura meserie. Îmi place ceea ce fac, este ca un drog, mi-a intrat în sânge şi mi-ar fi tare greu să îmi schimb domeniul de activitate. Sunt câţiva oameni cărora vreau să le mulţumesc. Aş vrea să încep cu cei care m-au învătaţt primele noţiuni despre presă, cei cărora le datorez totul, cei pe care îi consider mentorii mei: Viorel Sima şi Cristi Vlad. Unul pentru că mi-a oferit ocazia să devin jurnalist, chiar dacă, în momentul în care m-am angajat eram doar o puştoaică de 18 ani. Celuilalt îi mulţumesc pentru tot ce m-a învăţat, pentru toată răbdarea pe care mi-a oferit-o. Amândoi m-au încurajat şi au crezut în mine, chiar şi atunci când îmi venea să renunţ la tot. Trebuie să le mai mulţumesc Anei Maria Ivaşcu şi Simonei Ecovoiu. Una este fosta mea şefă, un om extraordiar, care, atunci când se referă la mine, spune "fata mea". Actuala mea şefă are o răbdare infinită, mă ceartă,când greşesc, însă mă iartă imediat şi mă încurajează. Pentru toate astea vă mulţumesc şi vă datorez ceea ce sunt azi din punct de vedere profesional

Domnule Oprescu, imi vreau beculetele inapoooi!!!

2009-12-02T14:24:00.000-08:00

Dupa cum ati observat, nu am scris nici macar un cuvant legat de politica pe blog. Nu ca nu m-as pricepe cat de cat, nu ca nu as fi indignata de ceea ce se intampla pe scena politicii romanesti ,dar nu am vrut sa fac presa politica in acest spatiu virtual. In al doilea rand, chiar daca ma veti critica, chiar daca veti spune ca sunt un cetatean rau si ca nu am spirit civic, eu recunosc, NU am fost la vot. Si pentru ca nu am acea stampila pe spatele buletinului, nu m-am simtit indreptatita sa vorbesc despre Geoana, Basescu ori Antonescu. Nu am mers sa votez, deoarece duminica am lucrat.In plus, sectia de votare la care am dreptul sa pun parafa este cea din Berceni,chiar eu nu mai stau acolo, ci doar ai mei. Ma rog, asta nu este deloc o scuza. As fi putut foarte bine sa ma trezesc cu cateva ore mai devreme, sa merg la mama (de care imi este dor, deoarece nu am mai vazut-o de vreo saptamana), insa nu am dat asa mare importanta acestui eveniment. Revenind la subiect. Ziua de vot a trecut, in turul doi a intrat cine nu trebuia de fapt sa intre, iar viata si-a urmat cursul firesc. Sunt o romantica din fire, luna decembrie este cea mai frumoasa perioada a anului pentru mine si ador sa simt spiritul sarbatorilor, al Craciunului. De aceea, de ani buni de zile, obisnuiesc sa imi petrec seara de 1 decembrie plimbandu-ma prin centrul orasului pentru a admira ornamentele luminoase cu care este impodobit Bucurestiul. Fericita nevoie mare ca a venit in sfarsit ziua cea mare, ies marti seara sa vad frumusete de beculete. Surpriza insa. Lipseau cu desavarsire. M-am intors acasa suparata si am intrebat un coleg pe mess de ce capitala nu este plina de lumini viu colorate, in forma de stelute, fulgi de nea, globulete, etc. Raspunsul nu a fost deloc pe placul meu. Colegul mi-a raspuns (mai in gluma, mai in serios) ca beculetele vor fi puse dupa alegeri. Argumentatia?Daca va castiga Geoana alegerile, instalatia va fi rosie, culoarea sa de campanie, iar daca va castiga Basescu, va fi portocalie. Mai in gluma, mai in serios va spun si eu ca nu ma intereseaza mocirla lor politica, dar sa nu se ia de beculetele mele, deoarece ne certam:D. Vreau sa simt spiritul sarbatorilor de iarna, asa ca, domnule Oprescu, imi vreau beculetele inapooooi.

Lucian, iti multumim!!!

2009-12-01T15:14:00.000-08:00

In urma cu doi ani si jumatate am avut ocazia sa il cunosc personal cu Lucian Bute.Era (si este in continuare) prieten cu seful meu de atunci, Viorel Sima. Tocmai castigase o centura(Nu mai retin care, sincera sa fiu) si m-a uimit din prima secunda in care l-am vazut. Inainte sa intre pe usa ma asteptam sa vad o figura inspaimantatoare, de om rau, cu un fizic care te indeamna sa o iei la fuga, cu un chip scalcit de atatea lovituri primite de-a lungul carierei. Surpriza insa. Am descoperit un baiat cu un chip blajin, timid, fara cea mai mica urma de aroganta. Un sportiv cum rar ntalnesti, simplu, care a fost amabil si a facut poze cu toti colegii mei. Am schimbat cateva cuvinte si mi-a spus ca isi doreste enorm sa ajunga acasa cat mai repede, pentru a-si imbratisa familia. Recunosc, m-a impresionat si a reusit sa-mi castige imediat respectul. Lucian a castigat zilele trecute meciul impotriva unuia dintre cei mai mari boxeuri ai lumii, Andrade si m-a facut sa ma simt mandra ca sunt romanca. Sincer, nu credeam ca Bute are vreo sansa in fata adversarului sau, motiv pentru care, la sfarsitul partidei, am tras o povata: ca visele se pot realiza, ca orice este posibil. Jos palaria Lucian, te felicit pentru ca ai ramas aceeasi persoana modesta, de calitate, cu o viata extra-sportiva impecabila, un baiat care munceste mult si culege laurii victoriei fara se da stamba. Unul dintre putinii oameni care ne reprezinta cu mandrie peste hotare. Pentru asta Lucian, ITI MULTUMIM!!!

Dragoste sau cariera?

2009-11-29T13:46:00.001-08:00

Vorbeam zilele trecute cu un prieten despre iubire, fericire, tandrete, implinirea sufleteasca, darul de a avea langa tine o persoana care sa te implineasca. Sentimente pe care orice om ar trebui sa le cunoasca. La un moment dat, amicul meu mi-a spus:"in viata trebuie sa alegi: "cariera ori iubire". Mi s-a parut o prostie pe moment, insa fraza aceea mi-a ramas tiparita in minte si am reflectat destul de mult asupra ei. Oare sa fie adevarat?Oare nu le putem avea pe amandoua?De ce ar trebui insa sa facem un asemenea sacrificiu, de ce sa alegem intre doua lucruri atat de puternice, de profunde?De ce nu as putea munci mult pentru a avea o cariera de succes, dar si sa cunosc dragostea adevarata?Din lipsa de timp?Nu cred, este un motiv mult prea superficial, un motiv pe care il spun cei care nu au suficienta putere sa recunoasca adevarul. Intotdeauna gasesti un loc si pentru oamenii dragi, chiar daca nu le oferi mereu atat de mult pe cat ar merita. Atunci care sa fie motivul?Oare trebuie sa platim tribut cu fericirea pentru avea cariera?Sau sa ne plafonam, sa ne multumim cu ceea ce avem, pentru a fi fericiti?Nimeni nu se poate simti viu, implinit, daca are doar una dintre cele doua. Ce as face eu daca ar trebui sa aleg intre dragoste si cariera?Nu stiu, as tinde sa spun ca as alege cariera, insa as fi subiectiva, deoarece am muncit mult in ultima vreme. Deocamdata, vreau sa cred ca este posibil sa le ai pe amandoua. De ce?Pentru ca ti le doresti, pentru ca lupti pt asta, pentru ca este firesc, pentru ca nimeni nu are dreptul sa iti ceara un asemenea pret. Voi ce ati alege daca ati fi pusi in fata unei asemenea situatii?Ce v-ar face sa va simtiti mai impliniti?

Va dedic o melodie pe care o ador si pe care o ascult de fiecare data cand sunt melancolica

http://www.youtube.com/watch?v=kmWxjeawSCU&feature=related

Teo Trandafir-fascinaţie pe micul ecran şi dincolo de el

2009-11-26T15:55:00.000-08:00

În ultima vreme am interacţionat cu o mulţime de oameni minunaţi, iar unul dintre ei este Teo Trandafir. Nu este cazul să v-o mai prezint, vorbim totuşi de cea mai bună moderatoare de emisiuni de divertisment din România. Am colaborat într-o oarecare măsură cu ea în ultimii patru ani(de când sunt jurnalist), dar nu am legat o relaţie de prietenie. Însă,de aproape 3 saptamani am privilegiul să o am profesoară (la Şcoala de Televiziune, promit că am să scriu şi despre asta) şi vă spun cu mâna pe inimă că am descoperit în ea o categorie de oameni cu care eu nu am mai intrat in contact, cea a oamenilor care pur şi simplu te FASCINEAZĂ.Ador să o ascult povestind, sunt numai ochi şi urechi atunci când vorbeşte şi îmi place să-i adresez o sumedenie de întrebări, deoarece sunt o multime de lucruri pe care le poţi învăţa de la ea. Nu ştiu cum, însă femeia aceasta minunată reuşeşte să capteze atenţia tuturor, prin simpla sa prezenţă. Te fascinează chiar şi atunci când nu spune nimic, doar zâmbeşte, când doar te priveşte. Am găsit în ea o calitate umană rar întâlnită, ce se numeste nobleţe sufletească.Teo emană veselie, frumuseţe interioară, tandreţe, bunătate, inteligenţă.Este o dovada vie că fidelitatea eterna există, că o prietenie adevărată trece prin orice greutate, dar şi că, de-a lungul vieţii, poţi primi zeci de lovituri, dacă eşti puternic, te ridici de fiecare dată. Vă vorbeam de fidelitate, deoarece Teo lucrează cu aceeaşi echipă de mai bine de 10 ani. Oriunde a mers, echipa sa a urmat-o necondiţionat, fără a se gândi ce lasă în urmă. I-au acordat încredere deplină şi au ştiut că ea va avea grijă ca fiecăruia să le fie bine. Ca şi ei, eu am gasit în Teo un model de profesionalism desăvârşit, însă, mai presus de toate, am descoperit un om senzaţional, fascinant, o femeie ADEVARATĂ.
O admir din tot sufletul pentru simplul fapt că a înfiat un copil, o fetiţă care va împlini anul viitor şase ani. Sunt o mulţime de femei care nu pot face copii, însa mult prea puţine care au curaj să faca un asemenea pas.

Teo si co-prezentatorul ei la emisiunea care va fi difuzata de Revelion. Despre Teo, Valentin Butnaru si Scoala de Televiziune am sa va povestesc pe larg cat de curand

De ce aş lua balsamul de rufe la teatru???

2009-11-24T09:13:00.000-08:00

Am văzut de curând o reclamă la balsamul de rufe Perwoll şi am rămas puţin contrariată. În spotul publicitar,acţiunea se petrece într-o sală de spectacol, acolo unde, câţiva bărbaţi îşi arătau calităţile de dansatori profesionşti, dar şi cele fizice(ce-i drept, demne de invidiat). Într-o clipă, acţiunea se mută către două domnişoare din public, ambele iubite ale dansatorilor, care vorbeau despre culoarea intensă a costumelor negre purtate de partenerii lor de viaţă. La un moment dat, una dintre ele scoate o sticlă de balsam de rufe din geantă, arătândui-o cu mândrie prietenei sale. Am înţeles ideea reclamei, mi-am dat seama că Perwoll menţine vie culoarea neagră a rufelor, însă nu am înţeles cum de avea tipa aceea balsamul în geantă, la un SPECTACOL. Ideea de a asocia balsamul de rufe cu câţiva bărbaţi frumoşi, care dansează lasciv este o idee bună, mai ales că reclama este urmărită cu atenţie de femei. Însă faza cu tipa care scoate sticla de Perwoll în sala de spectacol, nu am înţeles-o câtuşi de puţin. Voi luaţi sticla de balsam cu voi, atunci când mergeţi la un film, o piesă de teatru?Întradevăr, îmi ţin parfumul în geantă, deodorantul, câteva farduri, însă BALSAMUL, nuuuuu.

Iata minunatia de reclama:
http://www.youtube.com/watch?v=hbsMBw_RAxs

Darul de a da viata

2009-11-21T06:01:00.000-08:00

Ma bucur ca pot(in sfarsit) sa împart cu voi o veste care mi-a adus multă bucurie: voi fi matuşă. Nu, cea care a rămas însărcinată nu este iubita fratelui meu(slavă Domnului, are doar 17 ani), ci prietena mea, Mirela. De fapt,are aproape 4 luni de sarcină, însă nu m-a lăsat până acum să postez. Ştiu cât de mult îşi dorea un copil şi m-am bucurat din tot sufletul atunci când mi-a dat vestea cea mare(de fapt, am plans o oră de fericire). Acest bebeluş nu va însemna puiul prietenei mele cele mai bune, ci nepotul meu, parte din mine şi din familia mea. Deja nu mă mai pot gândi la Mirela ca la o singură persoană, acum sunt doi. Cum o alint eu, 2 în 1. De cand am aflat, sunt tot timpul curioasa ce simte, ce schimbari se produc in corpul ei, daca se schimba ceva in modul de gândire. Sunt curioasă, mi se pare un adevărat miracol să dai naştere unui suflet, mă fascinează ideea că o viaţă creşte în pântecele unei femei. M-ua emoţionat enorm lacrimile de fericire ale soţului prietenei mele, bucuria cu care acest copil a fost primit de către el şi familia lui. Cât de minunată este viaţa. Eu şi Mire am trecut prin atâtea împreună, am râs şi am plâns, am fost mereu împreună la bine şi la rău. O admir din tot sufletul pentru curajul său. La doar 23 de ani are o carieră frumoasă, un soţ minunat şi este pregătită să devină mămică. Îl iubesc enorm pe bebe şi de abia aştept să treacă aceste cinci luni, să l văd, să îl ţin în braţe, să îl acopăr cu tandreţe, cu multa căldură sufletească. Vă iubesc mult pe toţi trei!!!!

Graviduta mea superbă, la patru luni. Soţul ei ii spune zilnic că este din ce în ce mai frumoasă şi mai sexy

Care sunt noile tehnici de agățat?

2009-11-15T09:17:00.000-08:00

Astăzi, în timp ce veneam spre serviciu cu mijloacele de transport in comun(promit că până în vara anului viitor voi fi șoferiță), m-am nimerit lângă doi băieți de vreo 18-19 ani. Au vorbit întâi despre politică, au râs de "Băselu", l-au făcut slugă pe Geoană și au spus clar și răspicat că îl vor președinte pe Becali,"ca să închidă celelalte cluburi si sa nu mai aibă Steaua nici o rivală, iar toți românii să iubescă doar această echipă". Recunosc, m-a pufnit râsul, mi s-a părut senzațional felul în care gândesc doi băieți considerați majori de statul român. Am vrut să intervin în discuția lor și să le explic faptul că Steaua ar juca contra rezervelor propriei echipe dacă celelalte cluburi de fotbal ar fi nimicite. Nu că acest lucru ar fi vreodată posibil. Nu i-am întrerupt, deoarece m-am gândit că se vor rușina și, astfel, nu voi mai avea prilejul de a mă delecta cu minunatele lor discuții. Bine am făcut, pentru că ceea ce a urmat a fost foarte interesant. Băieții au început apoi să vorbească despre fete și despre cum să le agăți. Mi-au captat atenția cu totul atunci când fiecare spunea care sunt noile metode de agățat. Hmmm, adică s-au schimbat cele vechi?Nu mai funcționează: "ce faci păpușă?", "scumpo, cât e ceasul?". Nu vreau să spun că eu nu sunt niciodată agățată, nu sunt o ipocrită. Însă, de cele mai multe ori, ascult muzică la căști și nu aud. Aștept să îmi lăsați comentarii și să îmi spuneți care sunt cele mai noi metode de agățat. Hai să vedem care este cea mai ingenioasă replică de agățat. Fetelor, care este cea mai interesantă metodă cu care cineva a încercat să vă atragă atenția?

Doar eu cu mine...

2009-11-14T15:26:00.000-08:00

Astazi am avut o zi asa cum nu am mai avut de mult. Traiesc intr-o lume agitata, mult prea agitata. O lume in care nu mai ai timp pentru tine, in care alergi contratimp, o lume in care uiti cata placere iti poate provoca o plimbare in parc, un moment de liniste. Astazi am fost doar eu cu mine si mi-a placut enorm de mult. Am stat in casa, nu am iesit deloc afara. Am facut tot ceea ce imi doream de mult timp:am scris, am facut curat in apartament, am spalat, am calcat. Chestii care par banale la prima vedere, insa pentru mine sunt minunate, deoarece nu am ocazia sa le fac in fiecare zi, programul meu nu imi permite. M-am trezit, mi-am ales cateva melodii lente care imi plac din calculator, am tras jaluzele, apoi m-am bagat in pat. Nu am adormit, insa am inchis ochii si m-am relaxat, am evadat din lumea asta, am visat cu ochii deschisi...si a fost minunat. Am citit,mi-am pregatit de mancare(nu ca as fi vreo mare bucatareasa), am vazut un film extraordinar. Singura in casa, fara galagia care ma inconjoara zilnic, fara stres, sarcini de implinit, articole de scris. Am fost doar eu cu mine si m-am deconectat total de rutina zilnica. Nu am mai avut de atat de mult o altfel de zi. Am nevoie de un nou inceput, unul mai bun, unul care sa ma faca o persoana mai buna decat cea care am fost in ultimii doi ani. Azi am avut in sfarsit timp sa ma gandesc la mine, la ceea ce imi doresc, la ceea ce este bine pentru mine. A trecut repede aceasta zi, maine reintru in programul meu agitat, in lumea mea nebuna. Insa a fost o zi minunata, de care toti avem nevoie din cand in cand. O zi doar eu cu mine, pentru mine.....

Gingăşie nemărginită

2009-11-12T14:09:00.000-08:00

Ea este Ştefania, îngerul meu. Sau poate eu al ei. Ne-am găsit una pe cealaltă...nu ştiu să vă explic exact cum, este foarte ciudat. Cu siguranţă a fost mâna destinului... şi a lui Dumnezeu. Astăzi am văzut-o pentru prima oară şi mi-a umplut sufletul de iubire, bucurie, dar şi de tristeţe în acelaşi timp. Ştefi s-a nascut în luna august a acestui an, este cât un ghemotoc, iar ochii săi negri te îndeamnă să o iei în braţe şi să o ocroteşti. Trebuie sa ai însă mare grijă, deoarece are un furtunaş băgat în stomac. La doar trei luni, micuţa a trecut deja prin doua operaţii, deoarece s-a născut cu o malformaţie gravă, atrezie de esofag(este obturata comunicarea dintre esofag si stomac). Are bagat un furtun în stomac şi este hrănită cu seringa prin acel tub. Imaginea este copleşitoare, ai un nod în gât, îţi înăbuşeşti cu greu lacrimile. Are doar trei luni, însă a suferit până acum,cât alţii într-o viaţă. Deşi corpul său este firav, această minune nu plânge niciodată, râde tot timpul, zâmbeşte când o fotografiezi şi adoră să vadă agitaţie în jurul său. Astăzi ne-am jucat împreună, ne-am iubit, ne-am răsfăţat.Am fost foarte mândră atunci când bunica ei mi-a spus că de cele mai multe ori plânge atunci când un străin o ia în braţe. De ce? Pentru că la mine plângea doar când vroiam sa o pun în pătuţ. Pentru a deveni un copil normal,bebe are nevoie de o operaţie în Germania, care costă 25.000 de mii de euro.Cand am aflat de cazul Ştefaniei, mi-am promis mie însumi că voi salva acest copil...Azi, după ce am cunoscut-o, am plecat din casa părinţilor săi, jurându-mi şi jurându-le că ghemotocul îmbrăcat în roz va avea un viitor normal, va efectua operaţia de care are atâta nevoie. Sunt aproape de împlinirea acestui vis, însă nu am să vă voi dezvălui nici un amănunt, până nu va fi pus totul pus la punct. Astăzi m-am întrebat încă odată de ce viaţa este uneori atât de nedreaptă, de ce trebuie un copil să treacă prin chinuri groaznice, cine decide ca el să sufere, păcatele cui le plăteşte? Înainte de a încheia această postare, vreau să vă vorbesc puţin despre familia Ştefaniei. Fetiţa locuieşte în casă cu alte opt suflete care o iubesc şi o răsfaţă. Sunt săraci, trăiesc înghesuiţi, împart o pâine la atâtea guri, însă nu se plâng. Se au unul pe celălalt, se sprijină necondiţionat, se iubesc din tot sufletul, iar aceasta reprezintă pentru ei cea mai mare avere. Orele petrecute în casa familiei Dumitraşcu a însemnat o nouă lecţie de viaţă pentru mine, m-a învăţat cât de mare este puterea dragostei, până unde poate ajunge credinţa. Cât timp am stat acolo, nu s-au plâns de sărăcie, n au cerut nimic pentru ei, vroiau doar ca Ştefania să se facă bine.
Astăzi mi s-a reconfirmat unul dintre principiile în spiritul căreia am fost crescută: calitatea de OM nu este dată de studiile pe care le ai, de hainele pe care le îmbraci, de maşina pe care o conduci, ori de banii pe care îi ai în posrtofel, ci de nobleţe sufletească. Din păcate, nu toţi avem harul de iubi frumos şi curat, de a dărui sincer şi dezinteresat, de a pune pe alţii mai presus de tine. Plâpândă şi gingaşă, Ştefania este dovada vie că minunile există şi că Dumnezeu te pune în faţa anumitor încercări doar pentru a te uni mai mult de cei dragi, doar pentru a-ţi testa credinţa.

Mirajul naturii

2009-11-11T15:21:00.000-08:00

Ador această poză. Mi se pare de o frumuseţe ieşită din comun. Deşi programul încărcat m-a împiedicat în ultima vreme să evadez din acest oraş poluat, îmbâcsit de maşini, clădiri şi mulţi oameni, ador natura. Iubesc plimbările în aer liber, în parcuri, drumeţiile pe munte.Îmi încarc bateriile de fiecare dată când mă ascund într-un colţ de ţară parcă uitat de lume, care îţi oferă însă peisaje mirifice, pe care le-ai privi ore în şir. Am găsit această imagine pe blogul unui fotograf, este făcută chiar de el, lucru pentru care îl admir. O privesc într-una şi nu mă mai satur de ea. Contrastul de culori este uluitor, te face să uiţi că eşti în faţa calculatorului şi te trimite cu gândul departe, către un câmp plin cu flori şi copaci cărora tocmai le dau bobocii. Este o minune, nu?Iar fotograful este un adevărat artist.

Prima dragoste nu se uiă niciodată

2009-11-11T01:18:00.001-08:00

Ne iubim încă de când eram copii, iar dragostea dintre noi va fi eternă. Duminică ne-am revăzut după o lungă perioadă de timp şi a fost mai frumos ca niciodată. Din lipsă de timp de nu am putut să o vizitez, să o încurajez, însă am fost tot timpul alături de ea, m-am bucurat când a avut un succes şi am suferit atunci când nu a reuşit să treacă peste obstacole:da, m-am dat de gol, sunt o mare fană a echipei Dinamo Bucureşti şi o împătimită a sportului rege. La mine în familie, echipa alb-roşie reprezintă o tradiţie, mai ales că tatăl meu este cu siguranţă unul dintre cei mai mari suporteri ai c\inilor ro;ii. De la el am învăţat să iubesc şi să respect Dinamo, iar acest microb mi-a intrat în sânge. Nu am mai fost pe stadion în ultima vreme, dar duminică am ţinut morţiş să merg la Dinamo-Rapid. Nu am stat la masa presei, cum fac de obicei, ci la peluza Catalin Hâldan, în mijlocul suporterilor, bucurându-mă din plin de euforia acestora. Ca de fiecare dată, Rapid-Dinamo a însemnat fotbal de clasă, tradiţie, spectacol, atmosferă şi mult suspans. Am suferit încă din minutul trei, când echipa giuleşteană ne-a condus pe tabela de marcaj, am trăit intens fiecare acţiune a câinilor roşii şi m-am bucurat imens atunci când am egalat în ultimele minute de meci. A fost o seară extraordinară, în care am retrăit momente frumoase ale copilăriei mele..din peisaj a lipsit doar tatăl meu. De acum am să merg mai des să îmi susţin echipa de suflet, însă sper ca data viitoare să le port mai mult noroc. Culmea ironiei este faptul că portarul Rapidului, Mircea Bornescu, şi-a mai câştigat un mare fan: eu. A apărat senyaţional, are aptitudini extraordinare de portar şi sunt sigură că va ajunge unul dintre oamenii pe care naţionala de fotbal a României se va putea baza în următorii ani.

Galeria dinamovista nervoasa...1-0 pentru Rapid

Protest al fanilor dinamovisti....nu am inteles exact de ce...

Iata ce se intampla daca nu stau cumintica la poza:D

A tras dom Semaca...

2009-11-10T07:19:00.000-08:00

Gheorghe Dinică a plecat azi dintre noi, însă a luat cu el iubirea pe care milioane de oameni i-au purtat-o, ropotele de aplauze şi respectul infinit pe care a ştiut să îl câştige tuturor. Este o zi tristă pentru mine şi, chiar dacă ştiam că este grav bolnav, am sperat până în ultima clipă ca va reveni pe scenă şi ne va încânta cu rolurile sale, aşa cum a făcut-o mereu. Am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe maestru, de a-l urmări pe platoul de filmare de la „Aniela” şi de a sta de vorbă cu dumnealui. Ochii săi mi-au inspirat o blândeţe aparte, rar întâlnită la oameni. M-am fâstâcit atunci când m-a întrebat dacă mă simt bine, i-am sorbit cuvânt cu cuvânt atunci când l-am intervievat, m-am simţit norocoasă că am avut ocazia să îl am în faţă pe această legendă a cinematografiei româneşti. Să fim serioşi: cine nu ştie celebra sa replică din filmul lui Sergiu Nicolaescu: „Nu trage domn Semaca, sunt eu Lăscărică”?. Cum aş putea vreodată să uit replica sa din „Filantropica”: „Vino la mine şi impresioneaz-mă, emoţionează-mă, stoarce-mi o lacrimă”? L-am iubit şi o să îl iubesc mereu pe Gheorghe Dinică, iar filmele sale,pofta de viaţă şi felul de a fi, vor dăuinui mereu în sufletul meu. La revedere, MAESTRE.
Din punctul meu de vedere, doar trupul lui Gheorghe Dinica a plecat dintre noi,
talentul şi spiritul maestrului Dinică nu cunosc sfârşitul, el şi-a câştigat dreptul la eternitatea prin miile de momente în care ne-a făcut să râdem, să plângem, pentru momentele în care ne doream ca filmul sau piesa în care juca sa nu se termine niciodată.
Nu am vazut niciodata un om cu un zambet atat de frumos, de cristalin...

Două fetiţe şi o albină malefică...

2009-11-05T08:14:00.001-08:00

Am să vă relatez o poveste frumoasă. Cine trebuie să înţeleagă, o să înţeleagă, mai ales că mesajul este mai mult decât clar: "nu mor caii când vor câinii". Personajele principale ale istorisirii mele sunt două fetiţe drăgălaşe. Admirate de unii copii, învidiate de alţii. Se aveau una pe cealaltă, iar prietenia lor era puternică şi indestructibilă. Cu sau fără voia lor, cele două fetiţe au reuşit să stârnească sentimente negative printre unele…vietăţi. În special în sufletul unei albine. Aparent inofensivă, albinuţa le pusese gând rău celor două prietene şi era dispusă să recurgă la orice fel de tertipuri pentru a le face rău, invidioasă că micuţele erau considerate două prinţese de către partenerii lor de joacă, dar şi de toate insectele. Plină de frustrătri, albinuţa malefică a încercat să le înţepe pe cele două, dar veninul ei nu a avut nici un efect. Ajunsă în pragul disperării şi vlăguită de puteri, insecta a decis să îşi mărească puterea şi să se alieze cu…o pisică. Cu blăniţa lucioasă şi ochii blânzi, animăluţul reuşise să-i păcălească pe toţi cei din jur, care o considerau cea mai blândă şi mai firavă vietate. Nimeni nu bănuia însă că pisicuţa îşi crease o faţadă pentru a-şi ascunde calităţile negative: îi plăcea să parvină, considera că totul i se cuvine, era invidioasă pe cei din jur, adora să mintă şi să manipuleze şi, cel mai probabil avea dublă personalitate. Răutăţile puse de animal si insectă în aplicare nu le-au afectat pe cele două micuţe, care au decis că nu vor face nimic împotriva celor două vietăţi, pe care le considera demne de milă. Ura albinei şi a pisicii nu a dispărut nici acum şi creşte de la zi la zi, dar respectul, loialitatea şi sentimentele pe care fetiţele şi le poartă, sunt mai puternice decât orice sentiment negativ, indiferent cât de intens ar fi el. Între timp, una dintre prinţese şi-a găsit un prinţ şi au hotărât că vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, dar vor avea grijă şi de cealaltă fetiţă, pe care au adoptat-o ca pe surioara lor mai mică. În privinţa celor două vietăţi, nu s-a scris încă un final, dar, cel mai probabil, albina o va înţepa mortal pe pisică. Apoi va mai incerca pentru ultima oară să facă rău fetiţelor şi va dori să intre în casa lor cu o viteză uluitoare, însă se va izbi puternit de un geam…ori de un leagăn de copil…În urma impactului, acul veninos se va înfige în spatele ei, pierind otrăvită de propriul venin...

Aparenţe....

2009-11-03T02:50:00.000-08:00

Tuturor ni s-a întâmplat să intrăm în contact cu anumite persoane şi să observăm că au tendinţa să pară ceea ce nu sunt, că încearcă să epateze şi, din dorinţa lor de a fi mai buni, fac încercări disperate de a distorsiona realitatea. Alţii vor să îşi ascundă trecutul, crezând că dacă uită anumite amănunte din viaţa lor, ceilalţi nu vor afla niciodată. Am întâlnit oameni care au avut ocazia să crească din punct de vedere social. Au ajuns să trăiască într-un alt mediu, iar in momentul în care şi-au dat seama că sunt nişte străini în peisajul respectiv, s-au hotărât să îşi creeze o altă faţă şi să îşi ascundă adevărata personalitate în spatele unor banale aparenţe. Nu suport oamenii care nu îşi acceptă condiţia, care cred că cei din jur îi vor critica doar pentru că nu sunt perfecţi. Îi detest pe cei care se consideră neprihăniţi, fără de păcat, care consideră că nu au nici un viciu, nici un defect, cei care, pentru simplu fapt că nu fumează ori nu beau, trăiesc cu impresia că sunt perfecţiunea întruchipată. Toţi avem defecte, iar cei curajoşi au puterea să le recunoască şi să îi facă pe cei din jur să le accepte. Cei pe care i-am descris mai sus sunt oameni fără personalitate, care nu au suficientă încredere în propria persoană, indivizi slabi de înger. De ce încercăm să purtăm mereu o mască, de ce nu putem fi naturali?De ce nu încercam să fim mai buni, mai putin falşi, mai sinceri cu cei din jur şi cu noi înşine?
Dacă nouă ne este rusine cu propria persoană, înseamnă că nu ne respectăm. Iar dacă noi nu ne respectăm, cum putem cere celor din jur să o facă?Cel mult, ei vor respecta o aparenţă, nu adevărata persoană.

Lectie de viaţă...

2009-11-01T03:37:00.000-08:00

Vineri am fost în vizită la copiii bolnavi de cancer şi de leucemie de la spitalul Marie Curie (Budimex). Le-am dus prajitură cu fructe(hi, hi, hi,făcută de mine.Vineri la prânz, când am terminat de gătit, aveam faină si în păr :D), grătar din piept de pui şi de ficăţei, banane, mere şi struguri. Drumul de acasă până la spital mi s-a părut interminabil, iar cu cât mă apropiam mai mult, cu atât emoţiile erau mai mari. Mă pregătisem sufleteşte, îmi promisesem că nu am să plâng, că am să mă port cu copiii, precum cu nişte oameni sănătoşi. Mă aşteptam ca secţia de oncologie şi rezervele să miroasă a moarte. Am fost uimită să descopăr că nu este aşa. Am intrat în spital hotărâtă să le aduc un zâmbet pe chip, dar am ieşit de acolo după două ore cu sufletul încărcat de bucurie, de tandreţe, de admiraţie pentru cele 20 de suflete care luptă cu două boli îngrozitoare: cancer şi leucemie. Deşi toţi sunt raşi în cap, fiecare are o frumuseţe aparte, mai ales că te primesc cu un zâmbet cald şi îţi vorbesc despre boala lor ca şi cum suferinţa lor ar fi normală. Într-o cămăruţă cam cât bucătăria mea, locuiesc 8 sufletete:patru îngeraşi şi mamele lor. Condiţiile sunt sărăcăcioase, dar ei nu se mai gândesc la asta, se consideră învingători pentru că a mai trecut o zi în care au câştigat lupta cu moartea. Din păcate, la doar 5-6 ani, aceste minuni au trecut prin chinuri groaznice, şi-au acceptat condiţia, s-au obişnuit cu lipsurile, dar nu au a lăsat ca nimic să-i învingă. Nu se plâng niciodată, nu recunosc atunci când îi doare ceva şi, oricât i-ai întreba ce îşi doresc cel mai mult, nici unul nu ar îndrăzni să ceară ceva. Au fiecare câte 2-3 jucării , iar aceste mici daruri sunt comoara lor. Am întrebat o fetiţă de cinci anişori ce jucărie ar vrea să-i aduc săptămâna viitoare.Ce mi-a răspuns:"Am două, îmi ajung. Mi-as dori un aspirator mic, deoarece praful din salon mă omoară". Am rămas şocată, mi s-a pus un nod în gât şi mi-am stăpânit cu greu lacrimile, promiţându-i că îi voi aduce ceea ce îşi doreşte. Când am plecat din spital, m-as simţit norocoasă şi binecuvântată, i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că membrii familiei mele sunt sănătoşi şi i-am promis că niciodată nu mă voi mai considera nedreptăţită. Toţi cei care merg în vizită la aceşti copilaşi, vor reuşi să vadă viaţa cu alţi ochi.

O nouă zi-o nouă bătălie cu moartea

2009-10-27T08:53:00.000-07:00

Îmi este greu să încep să scriu. Îmi caut cuvintele, însă ceea ce vă voi prezenta mă depăşeşte, este de-a dreptul copleşitor. Din întâmplare, am dat peste un blog al unei fete, Izabela, iar ceea ce aveam să citesc acolo m-a lăsat fără cuvinte. Ne-am învăţat să ne plângem pentru orice problemă mică, ne-am obişnuit să facem din problemele sentimentale o adevărată dramă, uitând că ceea ce ni se întâmplă nouă este o joacă în comparaţie cu dramele prin care trec copii bolnavi de cancer şi leucemie din Spitalele Fundeni, Budimex, etc. Acestor copilaşi li se citeşte suferinţa pe chip, iar ei, deşi sunt mici , sunt conştienţi că moartea îi pândeşte şi că ziua de astăzi poate fi ultima pentru ei. Încerc să nu judec, însă cine decidec ine trebuie să sufere de aceste boli groaznice?Cine îi condamnă pe aceşti îngeri la atâta durere, la atâta suferinţă, la un asemenea destin?Păcatele cui plătesc aceşti copii?Cu ce a greşit un bebeluş de un an şi 8 luni de s-a îmbolnăvit de cancer?De ce Dumnezeu îi supune la asemenea încercări? Sunt zeci de tineri care încearcă zilnic să se sinucidă pentru că au luat note mici sau au suferit dezamăgiri în dragoste. Sunt zeci de femei care îşi aruncă copii la coşul de gunoi. Sunt oameni care renunţă la viaţă fără să le pese, iar alţii se luptă pentru încă o zi de viaţă. Vă jur că am să fac tot posibilul să ajut aceşti copii, în speranţa că voi reuşi să le alin puţin suferinţa. Promit că le veţi vedea începând cu săptămâna viitoare.

Mara, 3 ani, leucemie acută limfoblastică

Marina, un an şi cinci luni, leucemie acută limfoblastică

Narcisa Maria, 7 ani, leucemie acută

De-a dreptul genial....

2009-10-25T10:13:00.000-07:00

Unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat vreodată este Barcelona. Un oraş imens, încărcat la fiecare pas de istorie. Am avut ocazia să vizitez al doilea oraş ca mărime din Spania împreună cu iubitul meu, şi am rămas uimită de atmosfera de acolo, de aerul acela nobil, special. Ne-am plimbat pe Les Rambles, o serie de bulevarde care pleacă din centrul oraşului spre frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artişti de stradă, cafenele şi restaurante. Am mai văzut prestigioasa operă El Liceu, piaţa alimentară La Boqueria şi Piaţa Plaça Reial, cu ale sale arcuri şi palmieri, printre alte clădiri interesante.

Este extrem de interesant să te plimbă printr-un parc plin de papagali de toate culorile, extrem de prietenoşi. Nimic nu se compară însă cu uriaşa biserică, Sagrada Familia. Nu îmi găsesc cuvintele pentru a vă descrie frumuseţea aceastei capodopere. Arhitectul bisericii este faimosul Antonio Gaudi, care s-a dedicat construirii acestei biserici timp de 40 de ani, începând cu anul 1882. După moartea sa, sute de arhitecţi s-au chinuit să termine construcţia bisericii, însă, nici unul nu a reuşit până acum, chiar dacă au fost alocate peste 20 de milioane de euro până în anul 2008. Stau şi mă întreb: cât de deştept trebuie să fii să începi să construieşti ceva, iar alţii să se chinuie 127 de ani în urma ta să încerce să găsească o finalitate la ceea ce ai început tu?Mi se pare senzaţional, m-a fermecat complet istoria bisericii, şi aş fi stat acolo zile întregi(oricum, ca să vizităm toată construcţia, am stat vreo cinci ore acolo).
Biserica are 18 turnuri, în ordinea înălţimii reprezentând pe cei 12 apostoli, cei 4 evanghelişti, Sfânta Fecioară şi, cel mai înalt turn, pe Iisus Hristos. Turnul central al lui Isus va avea montată pe el o cruce uriaşă. Înălţimea totală, de 170m, este cu un metru mai mică decât a unui deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudi nu considera că lucrarea sa ar trebui să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu.
Sagrada Familia are 3 faţade: a Naşterii a Gloriei si a Patimilor

Effect 20....

2009-10-25T08:22:00.000-07:00

În această postare este vorba despre prietenia adevarata şi puterea ei, despre loialitate şi respect. Recunosc, titlul acestei postări nu este origininal, m-am inspirat din filmul "Effect 30", în care este prezentată povestea a patru prietene. Am si eu trei prietene bune, iar ideea acestei postări mi-a venit zilele trecute, atunci când cineva m-a întrebat: De ce îţi iubeşti atât de mult prietenele? În momentul acela mi-au trecut prin cap mii de motive pentru care le iubesc, pentru care le-am ales să-mi fie prietene de suflet, confidente. Ele sunt persoanele care mă cunosc cel mai bine, oamenii în care cred, fiinţele care ştiu să îmi şteargă lacrima, care au fost alături de mine la bine şi la greu. Fiecareia am să-i mulţumesc pentru ceva şi le port un respect extraordinar pentru că mă suportă şi pentru că, alături de ele, ştiu că pot face orice pe lume.

Mirela

Cei care mă cunosc ştiu că Mirela nu îmi este doar prietenă, îmi este o soră, una dintre cele mai importate fiinţe din viaţa mea. Are 23 de ani, este căsătorită, este foarte frumoasă, iar sentimentele mele pentru ea sunt puţin diferite decât pentru celelalte prietene ale mele, ea este ceva suprem. Practic, am crescut împreună, am fost prezente la cele mai importante evenimente din viaţa celelilalte. Am petrecut mereu sărbătorile împreună şi ne cunoaştem una alteia familia. Mirela este fiinta care m-a făcut să simt că pot ajunge acolo unde îmi doresc, că sunt suficient de bună, ea m-a făcut să simt că viaţa nu se termină din cauza unei iubiri împlinite, că după ploaie cu siguranţă iese soarele. Tot ea m-a învăţat cât de puternică poate fi o prietenie, m-a învăţat ce înseamnă loialitatea, mi-a demonstrat că între două prietene nu trebuie să existe invidie. O respect pentru că a ştiut să mă facă să aleg calea cea corectă, pentru că m-a iertat de fiecare dată când am supărat-o, dar şi pentru că s-a purtat mereu ca o soră mai mare. Am plâns de trei ori din cauza ei: prima oară când mi-a spus că se căsătoreste, a doua oară la nunta ei (de fapt, am bocit ore întregi), iar a treia oară atunci când mi-a spus că este 2 în 1 (pe mess, în timp ce eu eram la muncă, iar toata lumea mă întreba de ce plâng). Poate nu am fost mereu cea mai buna prietenă, însă ştii bine cât te iubesc şi cât însemni pt mine. Doar am fost SINGURA ta domnişoară de onoare.

Mary

Ea este pata de culoare din viaţa mea. Are 23 de ani, este foarte inteligentă, însă şi foarte copilăroasă. Este tot timpul veselă şi nu îi place să mă vadă tristă. Este mereu pusă pe şotii şi mă face tot timpul să râd. Însă, atunci când trebuie, se transformă într-o femeie serioasă şi cu capul pe umeri(mai rar, ce-i drept). Cu ea m-am ciondănit de cele mai multe ori şi, deşi m-a făcut să sufăr prin neseriozitatea ei, tot o iubesc. Atunci când mă vede supărată, se maimuţăreşte şi face ca toate animăluţele pământului, doar ca să mă facă să râd. O vreme am fost foarte supărată pe ea, însă, zilele trecute, de ziua ei, am lăsat de la mine şi ne-am împăcat. Mi-a fost dor de tine, tâmpiţico.

Irina

Fata aceasta frumoasă are 23 de ani şi este reporter la Pro TV. Am cunoscut-o atunci când s-a angajat la Click! şi mi s-a părut un om extraordinar. Cea mai mare calitate a ei mi se pare faptul că are un suflet curat, este lipsită de orice urmă de răutate şi îţi sare oricand în ajutor. Nu ai cum să nu te ataşezi de ea, având în vedere faptul că că este extrem de lipicioasă. Îmi inspiră tandreţe şi ,încet încet, s-a băgat pe sub pielea mea. Ca şi Mirela, Irina mă încurajează mereu şi mă face să simt că pot realiza tot ce îmi propun.

Ea a trecut de curând printr-o experienţă amuzată, însă uşor neplăcută. La deschiderea clubului "Tribute", al cărui acţionar este Marius Kalmar, amândouă ne-am aflat acolo în calitate de jurnaliste. Stând noi de vorbă, l-am văzut intrând pe Joe, fostul iubit al Elenei Băsescu. I-am spus şi ei asta, moment în care l-a rugat să îi acorde un interviu. Aşa cum era normal, Irina i-a cerut şi numărul de telefon, în ideea că, poate pe viitor, va mai avea nevoie de el. Iată ce a apărut în ziarul Cancan a doua zi: Joe din Drumul Taberii a flirtat cu o necunoscută. În text se povesteşte cum s-au agăţat unul pe celelalt, cum se priveau, cum au făcut schimb de numere de telefon. Fraţiiiilor, nu este nici o admiratoare a acestui băiat, este Irinuca mea. Aaaaa, apropo...nici măcar nu îl cunoştea pe Joe înainte să i-l arăt.

„TRIBUTE” by Marius Kalmar

2009-10-23T09:59:00.000-07:00

Joi seară am fost la deschiderea clubului lui Marius Kalmar, situat pe Calea Victoriei. Un loc frumos, spaţios, aerisit, unde craii de Dorobanţi nu au ce căuta, deoarece în acest loc nu vei găsi cu siguranţă piţipoance îmbrăcate din magazinele de fiţe din Milano, pe banii primiţi pentru o noapte în compania vreunui domn de vârsta bunicului meu. „TRIBUTE” este un loc în care cuvântul de ordine este rafinament, atmosferă deosebită, muzică de calitate. De ce să nu recunosc, m-a impresionat. Atunci când mi s-a spus că trebuie să merg la deschiderea clubului lui Kalmar, mi-am imaginat ceva gen Fratelli:un loc îmbâcsit de fum, de dansatoare dezbrăcate şi cocoţate pe bară, plin ochi de barbaţi şi femei veniţi să agaţe. M-am înşelat. Acest loc este ALTFEL. Il recomand tuturor cu căldură,este minunat. Cât despre Marius şi Adela...şi ei au reuşit să mă impresioneze. Frumoşi, modeşti. Am stat puţin de vorbă cu Kalmar şi mi-am dat seama că este un om extraordinar, credincios, crede cu tărie în insituţia familiei şi o iubeşte la nebunie pe Adela. Prevăd o nuntă la anul:D. Aşa cuplu mai rar, îi felicit.

Sunt o uitucă..

2009-10-19T07:18:00.001-07:00

Nu ştiu ce am, dar zilele acestea am fost un adevarat dezastru. După ce mi-am ars mâna în timp ce călcam o cămaşă, vineri mi-am uitat cheile de la casă la muncă. Mi-am dat seama de acest aspect în faţa blocului. Nu era decât 1 noaptea. M-am urcat frumos în taxi şi m-am întors tocmai în Pipera după chei. Am ajuns din nou în faţa blocului, însă mi-am dat seama că, de acestă dată, îmi uitasem portofelul la muncă(nu mă întrebaţi cum, nu ştiu). I-am lăsat taximetristului legitimaţia de presă, iar a doua zi şi-a recuperat banii. Sâmbătă, prietenul meu mi-a spus că are poftă de ciulama şi că o să gătească imediat ce ajungem acasă. Imediat, m-am oferit eu să gătesc, mai ales că am mai preparat acel fel de mâncare. Am spus că după o săptămână obositoare de muncă, merită şi el să se odihnescă. Mândră nevoie mare, merg în Cora, cumpăr ingredientele, iar când să mă apuc de treabă realizez că...am uitat cum se găteşte o ciulama. După câteva telefoane dată, mi-am adus aminte bruuuusc(am sunat-o pe mama:D). Cristi râdea de mama focului de mine, spunându-mi că poate mânca şi pâine cu gem dacă este cazul. Astăzi de dimineaţă m-am trezit veselă şi încrezătoare că seria ghinioanelor s-a încheiat. Nu, nici gând. Ba mi-am uitat telefonul la restaurant, ba legitimaţia de presa la toaleta (legitimţia serveşte si pe post de cartela de acces şi nu poţi merge la toaletă fără ea, deoarece nu se deschide uşa până nu se scaneză legitimaţia). Cred că am nevoie de somn, altfel nu îmi explic ce se întâmplă cu mine. Până una, alta, colegele râd de mine, iubitul râde de mine, mama râde de mine. Nimeni nu pricepe ce se întâmplă cu mine, dar tuturor li se pare amuzant. Eu nu sunt supărată, nici amuzant nu mi se pare, având în vedere că este vorba de mine. Tot ce vă pot spune este că mă simt puţin cam blondă în ultima vreme. (Este doar o expresie. Nu am nimic cu blondele, din contră, cunosc câteva foarte deştepte. Le ador pe Alexandra Dinu şi Charlize Theron şi ambele sunt blonde

Cine ne dă dreptul să judecăm?

2009-10-18T10:47:00.000-07:00

Vreau să vă povestesc o pildă pe care am auzit-o de curând și care a produs o schimbare esențială în personalitatea mea. Într-adevăr, nu m-a schimbat suficient de mult încât să nu mai judec deloc, dar acum am înțeles că nu am dreptul să fac asta influențată de prima impresie, nu pot cataloga oamenii bazându-mă pe principiile cu care am fost crescută.

A venit Ziua Judecății, iar trei preoți așteptau să stea de vorbă cu Dumnezeu. Doi dintre ei erau agitați, încercau să-și aducă aminte toate faptele bune și rele pe care le facuseră în timpul vieții, încercând să găsescă argumente pentru a-l convinge pe Dumnezeu să îi primească în Impărăția Cerurilor. Consternați de atitudinea celui de-al treilea “emisar al lui Dumnezeu”, care nu părea deloc îngrjorat de situație, cei doi îl întreabă pe colegul lor: “Omule, ție nu îți este frică?Tu ai mai multe păcate decât noi. Nu ai ținut toate posturile, ai mai băut din când în când un păhărel la cârciumă, nu ai avut mereu răbdare să asculți problemele tuturor enoriașilor. Chiar nu îți este teamă că Dumnezeu te va trimite în Iad? ”. Preotul răspunse: “Întra-devăr, sunt vinovat de toate lucrurile de care mă acuzați. Însă, există ceva ce nu am făcut: nu am criticat pe nimeni. Pentru că eu nu mi-am permis să judec pe cineva vreodată, așa că nici Dumnezeu nu mă va judeca pe mine”.
Eu am avut multe de învățat din această povață și, da, recunosc, sunt unul dintre oamenii care se grăbesc să-i judece pe cei din jur, indiferent că am dreptate sau nu. Eu una am tăria de caracter să recunosc că nu o singură dată am fost nedreaptă. În această pildă, “a judeca” are sensul de a cleveti, a insulta, "a arunca cu pietre". Noi oamenii, suntem diferiti, avem temperamente diferite, acționăm diferit în anumite situații și ne evaluam permanent în raport cu ceilalti sau îi evaluam pe ceilalți in raport cu noi. Nimeni nu ne împiedică să definim "răul" și să ne debarasăm de el. De asta avem rațiune. Dar am putea încerca să vedem întâi partea bună din oameni și să învățăm din această pildă. De ce toți avem impresia că suntem mai buni, că avem dreptul să-i judecăm pe alții doar pentru că ei nu sunt la fel ca noi?Cine ne dă acest drept, când ne-a înzestrat Dumnezeu cu acest har? De ce ne grăbim să aruncăm cu noroi, de ce nu analizăm, de ce nu ne punem preț de câteva secunde în locul celui judecat? De le minimalizăm calitățile și le scoatem în evidență defectele?
PENTRU CĂ NE PLACE SĂ CREDEM CĂ SUNTEM MAI BUNI DECÂT CEILALȚI. Vrem să credem că greșelile noastre sunt mici în comparație cu ale lor și, astfel, Dumnezeu nu va mai avea timp să-i judece pe cei mărunți.

Vă rog să fiți sinceri
Câți dintre voi ați judecat pe cineva, iar apoi v-ați da seama că ați greșit?Eu recunosc: de foarte multe ori

"Niciodată să nu te iei după aparenţe, să cauţi întotdeauna dovezile. Nu există regulă mai bună"Charles Dickens: "Marile speranţe"

Repect pentru Razvan Lucescu

2009-10-16T11:02:00.000-07:00

Razvan este un mândru succesor al tatălui său, ale cărui calităţi le-a moştenit din plin(sau le-a furat de-a lungul timpului): bun simţ, prestanţă, talent ca jucător şi ca antrenor, valoare ca om, iar lista poate continua. A nu se înţelege că am o afinitiate pentru Răzvan, din contră, nu credeam că va reuşi să-i calce părintelui său pe urme. Însă, de când a preluat echipa naţională, mi-am schimbat complet părerea despre el şi mi-a demonstrat că am fost nedreaptă atunci când l-am judecat fără să-l cunosc. Razvan Lucescu a reuşit ceva rar întâlnit în fotbalul românesc: să câştige respectul şi admiraţia tuturor, fără să încerce să şi-o impună prin funcţia pe care o deţine. Mulţi l-au blamat pentru că a îndrăznit să preia frâiele ca antrenor al echipei naţionale la o vârstă atât de fragedă, alţii au aruncat cu noroi în el atunci când a fost făcut public lotul pentru meciurile cu Serbia şi Insulele Feroe.
Deşi rezultatele ultimelor meciuri au fost umilitoare pentru noi, nu consider că Razvan este de vină. Nici măcar jucătorii. De ce?Pentru că nu mai cred demult în minuni. Echipa a arătat exact aşa cum am catalogat-o atunci când am aflat ce jucători vor fi trimişi pe teren în meciul cu Serbia: tânără, neexperimentată, însă compusă din fotbalisti valoroşi. M-a şocat atitudinea adoptată de Razvan Lucescu faţă de Adrian Mutu. Au fost deja ultramediatizate ultimele două greşeli ale lui Adi şi, după ce a fost supus unui linşaj mediatic, mă aşteptam să aibă parte de acelaşi tratament şi din partea antrenorului. Ce a făcut el?Nu, nu l-a taxat public, s-a limitat a declara că va avea o discuţie între patru ochi cu decarul naţionalei.
Cum adică?Nu l-a jignit, nu a măturat pe jos cu el, nu a făcut tot posibilul să îl scoată vinovat pentru ruşinea cu Serbia?NU. În sfârşit, avem parte de un om cu caracter, care nu face pe lupul moralist, un antrenor care este capabil să-şi asume întreaga responsabilitate pentru un eşec, deşi vina îi aparţine doar în proporţie de 50 %. Într-o lume în care fiecare se uită în ograda altuia şi se consideră îndreptăţit să arunce cunoroi şi să judece pe alţii, fără a ţine însă cont de calitatea sa morală şi de mizeria de care este înconjurat, Răzvan Lucescu reprezintă o oază de lumină, o speranţă pentru fanii balonului rotund, pentru cei care încă aşteaptă ca în fotbalul autohton să se producă o schimbare majoră. Respect pentru Răzvan Lucescu, jos pălăria.

Puterea de a te desprinde de trecut....

2009-10-16T09:24:00.000-07:00

Recunosc, sunt o persoană care se desprinde foarte greu de trecut. Nu pot renunţa atât de uşor la anumite întâmplări, nu vreau să le transform în simple amintiri.Poate sunt egoistă, poate fricoasă. Sau poate mă ataşez prea uşor. Nu vorbesc doar despre oameni, ci şi de plante, jucării, haine, bunuri materiale. Si nu, nu pentru valoarea lor materială, ci pentru cea sufletească. Pentru că acele obiecte au adus bucurie în viaţa mea la un moment dat şi mi-aş dori să le păstrez pe toate. Mereu m-am desprins greu de o jucărie primită de la bunica mea, de rochia cu care am fost la Balul Bobocilor sau de păpuşa pe care a furat-o fratele meu pentru mine de la grădiniţă.
Cel mai greu îmi este când merg la rudele mele la ţară. Ador, venerez locul ala, mi se pare încărcat de magie, de frumuseţe.Fiecare locuşor este încărcat de amintiri frumoase, de trăiri, de sentimente. Acolo este tărâmul copilăriei mele, locul unde eu am fost fericită şi mi-am petrecut o parte din viaţă.
Mi-aş dori ca timpul să treacă doar asupra mea, nu şi peste lucrurile pe care le iubesc. Mi-aş dori ca vişinul din faţa casei să nu fi fost taiat niciodată, ca foişorul din curte să nu fie dărâmat, ca bancuta de la poarta sa nu fi fost niciodata aruncată. Unde este acum nisiparul din faţa curţii, acolo unde se strângeau în fiecare seară o mulţime de copii?As vrea să joc din nou leapşa, raţele şi vânătorii, şotronul, etc. Cred că cel mai mult îmi lipseşte unchiul meu, nu m-am obişnuit cu faptul că nu mai este. Îmi este dor de colegii mei din liceu, cei cu care, recunosc, am făcut o mulţime de năzdrăvănii. Nu îmi este dor de profa de fizică, recunosc.

Trebuie să vă adresez o întrebare dificilă.
Ce aţi alege între a pierde toate amintirile pe care le aveţi până acum sau a fi incapabil să vă mai faceţi amintiri de acum înainte?

Micuta jurnalista....

2009-10-16T04:36:00.000-07:00

Pe ea am gasit-o pe scaunul de la biroul meu. O minunatie de fetita, se numeste Teodora şi are aproape trei ani. Micuţa este fiica unui coleg de-al meu si o stiu de cand era bebeluş. Am fost uimita sa vad cat de repede a crescut, cat de desteapta si vorbareata este. Cand am vazut-oooo......am uitat de munca, de tot. Ne-am jucat noi ce ne-am jucat, am si papat, apoi am facut cunostinta cu cativa colegi, apoi...Teo a plecat la gradinita. Bineinteles, nu inainte de a ma pupa si de a-mi spune ca ma va mai vizita. In momentul ala mi-am dorit sa am si eu o fetita ca ea, un copil mult mai inteligent decat cei de varsta sa.

Bine v-am gasit...

2009-10-16T04:02:00.000-07:00

Multi vor spune ca sunt doar o alta jurnalista care a ales sa-si evidentieze “frustrarile prin intermediul blogului”(ca sa citez o colega). In ultima vreme, cu sau fara voia lor, blogurile colegelor mele de breasla au ajuns un loc in care toata floarea cea vestita a presei de mondene se cearta. Motivele sunt mereu banale si niciodata bine intemeiate, insa fiecare incearca sa iasa in evindenta cu ceva, mai putin cu ceea ce este esential: diplomatia. Nu ma aflu in acest spatiu virtual pentru a comunica cu colegele mele (cel putin nu intr-un sens negativ), ci pur si simplu gasesc in scris o metoda de relaxare, de evadare din stresul cotidian si stilul de viata agitat.Sunt sociabila si comunicativa(guraliva, ca orice jurnalist), insa nu de putine ori am simtit ca imi pot exprima mult mai bine sentimentele, trairile, emotiile,asternandu-le pe o pagina(ma rog,intr-un document word).Am o multime de ganduri, experiente, trairi despre care imi doresc sa va povestesc si sper sa gasesc timpul necesar pentru a comunica cu voi, ceilalti bloggeri.